Premierul interimar Ilie Bolojan a participat, luni, la inaugurarea celui mai mare și modern cămin studențesc din România, al Universității de Vest din Timișoara (UVT), cu 902 locuri de cazare, investiția de peste 40 de milioane de euro fiind finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), și din veniturile proprii ale UVT.

Foto: (c) OTILIA HALUNGA / AGERPRES
Cele 415 camere sunt amenajate pentru două persoane, au grup sanitar propriu, iar clădirea are o suprafață desfășurată de peste 30.000 de metri pătrați, are spații cu mașini de spălat, uscătorii, săli de lectură, bucătării dotate cu plite electrice și săli de mese, băi și dușuri comune, pe fiecare palier, facilități pentru persoanele cu dizabilități, locuri de parcare, spații pentru biciclete și o pistă de alergare.

Foto: (c) OTILIA HALUNGA / AGERPRES
Din luna octombrie, studenții UVT pot beneficia de acest cămin, care a fost ridicat în doi ani.
”Amintindu-mi de condițiile din Căminul 15, când eram student la Timișoara, îmi dau seama că lucrurile au evoluat foarte mult. Eram patru în cameră, grupurile sanitare și dușurile erau la capătul holului, iar ceea ce avem astăzi și ceea ce se întâmplă prin investițiile care se fac, atât din PNRR, cât și din bugetele guvernamentale, în mod cert aduc condiții mult mai bune pentru studenții universităților din România”, a declarat Ilie Bolojan.
Prim-ministrul interimar a subliniat că investițiile în infrastructura universitară pot contribui inclusiv la atragerea studenților către instituțiile care mențin standarde ridicate de educație, fiind un element de bază pentru a susține creșterea calității învățământului din România, asigurând, totodată, pregătirea tinerilor pentru viitor.

Foto: (c) OTILIA HALUNGA / AGERPRES
Rectorul UVT, Marilen Pirtea, a punctat că universitatea timișoreană a făcut eforturi mari pentru asigurarea spațiilor de cazare pentru studenți, la standarde occidentale.
”Acest lucru l-am perpetuat și în alte investiții ale noastre (…), finanțate din diferite surse. În 1990, aveam 2.000 de locuri de cazare, iar acum avem 5.000 de locuri. Am avut multiple surse de finanțare, de la guvern, PNRR, europene. Avem 10.000 de studenți care vin anual în Timișoara din alte județe, aceștia sunt forța cu care Timișoara merge mai departe, asigurând forța de muncă în economie. Investițiile în educație sunt investiții pentru viitor”, a arătat Marilen Pirtea.


