in ,

VIDEO Vâlcea: Urs fugărit cu lopata, la Călimănești; jandarmii avertizează populația că astfel de situații sunt foarte periculoase

VIDEO Vâlcea: Urs fugărit cu lopata, la Călimănești; jandarmii avertizează populația că astfel de situații sunt foarte periculoase

Jandarmii vâlceni fac apel la populație să evite să se apropie sau să alunge animalele sălbatice în cazul în care acestea le ies în cale, după ce în urmă cu câteva zile un urs s-a apropiat de o gospodărie din Călimănești, iar proprietarii acesteia au încercat să-l îndepărteze singuri.

Potrivit reprezentanților Jandarmeriei Vâlcea, oamenii au anunțat prezența ursului prin 112, însă nu au mai așteptat ca echipajele de intervenție să ajungă în zonă și s-au apropiat foarte mult de animal, incidentul fiind filmat cu telefonul mobil de unul dintre cei prezenți la fața locului.

Pe imagini se vede cum un bărbat fugărește animalul și încearcă să-l lovească cu o lopată.

‘Deși ursul încerca să fugă și să se îndepărteze de zonă, urmărirea lui putea putea provoca un atac. Bărbatul s-a apropiat la doar câțiva metri de urs și a încercat să-l lovească cu lopata. În astfel de situații, comportamentul animalului se poate schimba într-o fracțiune de secundă’, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vâlcea, George Tacăle.

Incidentul nu s-a soldat cu victime sau pagube, însă jandarmii avertizează că astfel de situații pot fi extrem de periculoase și recomandă populației să nu procedeze la fel dacă întâlnesc animale sălbatice.

‘Dacă observați un urs în apropierea locuinței, păstrați distanța! Nu vă apropiați, nu încercați să loviți animalul, adăpostiți-vă într-un loc sigur și apelați imediat numărul unic de urgență 112. Într-o astfel de situație, curajul nu înseamnă să te apropii de urs. Curajul înseamnă să iei decizia corectă’, a adăugat reprezentantul IJJ Vâlcea.

În ultimele zile, în Vâlcea au fost primite mai multe apeluri care semnalau prezența urșilor în apropierea zonelor locuite, ultimul incident mai grav fiind săptămâna trecută, în comuna Boișoara, când un urs a atacat și ucis un vițel pe o pășune unde se afla cu animalele la păscut și un localnic, care a scăpat însă nevătămat după ce câinii care-l însoțeau au alungat animalul sălbatic în pădure.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Toni Kroos: „Două sezoane fără trofeu sunt inacceptabile la Real Madrid, punct”

Toni Kroos: „Două sezoane fără trofeu sunt inacceptabile la Real Madrid, punct”

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională OUG privind programul SAFE

Avocatul Poporului a atacat la Curtea Constituțională OUG privind programul SAFE