in ,

VIDEO Vaslui: Peste 100 de elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Execelenței în Educație

VIDEO Vaslui: Peste 100 de elevi și profesori au fost premiați în cadrul Galei Execelenței în Educație

Peste 100 de elevi și cadre didactice cu rezultate deosebite în anul școlar 2025 – 2026 au fost premiați, vineri, în cadrul Galei Excelenței în Educație, eveniment organizat de primăria municipiului Vaslui.

‘Este unul dintre evenimentele la care particip întotdeauna cu mare plăcere. Și asta pentru că în această seară vorbim despre lucrurile bune care se întâmplă în școlile noastre, despre copiii extraordinari, despre profesorii dedicați și despre rezultatele de care avem toate motivele să fim mândri. Dragi elevi, în primul rând vreau să vă felicit. Știu că în spatele premiilor pe care le-ați câștigat sunt multe ore de muncă. Sunt weekend-uri în care poate ați vrut să faceți altceva. Sunt emoții și poate momente în care lucrurile nu v-au ieșit așa cum vi le-ați dorit, dar ați mers mai departe și ați reușit. Astăzi, noi suntem aici să vă spunem că vă apreciem și că suntem mândri de voi. Vreau să le mulțumesc profesorilor voștri pentru răbdare, pentru implicare și pentru tot ceea ce fac de multe ori dincolo de orele de curs. Și, bineînțeles, vreau să mulțumesc părinților care vă sunt alături și care știu, probabil mai bine decât oricine, câtă muncă se ascunde în spatele acestor rezultate obținute de către voi’, a spus primarul municipiului Vaslui, Lucian Braniște.

El a amintit de performanța extraordinară a Nadiei Comăneci, care acum 50 de ani a obținut prima notă de zece din gimnastica olimpică, subliniind că multipla campioană poate fi un exemplu pentru toți și dovada că talentul contează, dar fără muncă, disciplină și încredere în propriile forțe, nimeni nu poate ajunge prea departe.

Participanții au avut ocazia să urmărească o înregistrare în care Nadia Comăneci le-a transmis felicitări elevilor premiați și i-a încurajat pe aceștia să-și urmeze visul, dar să nu uite că trebuie să muncească mult și fie perseverenți pentru a reuși și pentru a atinge performanța.

Directorul general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, Claudia Nicolae i-a felicitat, la rândul său, pe laureații galei de excelență, amintind că expoziția ‘Nadia. Perfecțiunea are o poveste’, vernisată în deschiderea evenimentului, prezintă cel mai potrivit exemplu de talent, muncă și determinare, cel al marii sportive Nadia Comăneci.

‘Ceea ce este afară este o evoluție. Am încercat la această expoziție să aducem viața și performanța unui om, așa cum este și la voi, în viața voastră. Nu a fost întotdeauna sus, nu ați fost întotdeauna siguri, nu ați fost întotdeauna fericiți, nu ați fost întotdeauna supărați. Au fost escaladări în emoțiile voastre și asta v-a adus aici. Talentul, așa cum bine știți, nu cred că trebuie să vă dau acest îndemn, este doar o parte din ceea ce voi sunteți acum. Restul este munca voastră, a profesorilor și a părinților. Și ceea ce vă doresc eu vouă, că sunteți tineri și aveți o viață în față, vă doresc să vă țintiți o imagine cu voi în viitor, iar colegii mei de la AGERPRES să fie acolo, să vă fotografieze și să fiți pe acele panouri afară, peste 10 ani’, a spus Claudia Nicolae.

Directorul Departamentului Juridic din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Carmen Trocan, a remarcat că elevii premiați în cadrul galei au fiecare în parte câte ceva din ambiția și determinarea Nadiei Comăneci.

‘Nu cred că este greu pentru cineva să vorbească despre excelență în Vaslui, pentru că, uitându-mă în paginile de istorie, am găsit acolo câteva repere, de la Elena Cuza, la Constantin Tănase, sau Emil Racoviță. (…) Este mult de a vorbi despre excelență. Practic, succesul vostru, în opinia mea, validează eforturile autorității locale. Sunteți fericiți că aveți astfel de oameni implicați, dedicați’, a spus Carmen Trocan.

Aceasta i-a oferit primarului municipiului Vaslui medalia realizată de Monetăria Statului cu ocazia Anului Nadia.

În deschiderea Galei Excelenței în Educație a avut loc vernisajul expoziției AGERPRES ‘Nadia. Perfecțiunea are o poveste’, care reunește fotografii de arhivă din perioada în care Nadia Comăneci se antrena la Bacău, imagini alături de familie, dar și momente emblematice din cariera sa sportivă.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Negocierile dintre PSG și Ousmane Dembele pentru prelungirea contractului, într-un stadiu avansat (surse)

Fotbal: Negocierile dintre PSG și Ousmane Dembele pentru prelungirea contractului, într-un stadiu avansat (surse)

Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor

Hochei feminin: România a învins Lituania, după prelungiri, în Cupa Europeană a Națiunilor