VIDEO Violențe cu tentă rasistă în sud-estul Spaniei – Localnicii își fac singuri dreptate după atacul asupra unui pensionar

#image_title

În ciuda unei prezenţe importante a poliţiei, grupuri înarmate cu bastoane au cutreierat străzile în căutare de persoane de origine străină, a relatat ziarul regional La Opinión de Murcia.

Guvernul regional nu a spus câte persoane au fost rănite, dar a declarat că cel puţin o persoană a fost arestată în urma violenţelor.

Tulburările au izbucnit după ce un bărbat în vârstă de 68 de ani a declarat presei spaniole că a fost bătut pe stradă miercuri de trei tineri de origine nord-africană. Atacul a fost filmat şi postat pe reţelele de socializare.

Primăria a organizat vineri o demonstraţie care s-a dorit a fi paşnică, dar în cadrul căreia elemente de extremă dreapta au strigat sloganuri anti-migranţi. Un grup numit „Deportaţi-i acum” a publicat un mesaj pe reţelele de socializare în care făcea apel la atacuri împotriva persoanelor de origine nord-africană.

Autorităţile spaniole au lansat duminică un apel la calm în oraşul cu 36.000 de locuitori.

Şeful conservator al guvernului regional Murcian, Fernando López Miras, a declarat într-o postare pe X: „Torre Pacheco trebuie să revină la normal. Înţeleg frustrarea, dar nimic nu justifică violenţa”.

Primarul din Torre Pacheco, Pedro Angel Roca Ternel, a declarat pentru televiziunea publică RTVE: „Fac apel la locuitori să fie calmi, pentru linişte”.

Ministrul spaniol al Tineretului, Sira Rego, membră a alianţei de stânga dură Sumar, a condamnat violenţele împotriva migranţilor într-un mesaj pe Bluesky, acuzând „ultra-dreapta” pentru tulburări.

Copii uciși în timp ce așteptau să ia apă, în Gaza – Cum se scuză IDF

Superliga: Oţelul Galaţi – Petrolul Ploieşti 0-0, primul meci fără goluri din actuala ediţie