Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade, urmat de un incendiu și de persoane surprinse într-o clădire afectată, a fost scenariul unui exercițiu desfășurat, miercuri, la Colegiul Tehnic ‘Ion Mincu’ din Focșani, pentru verificarea capacității de intervenție a autorităților și a procedurilor de aplicare a Planului Roșu de Intervenție, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea.
‘Potrivit scenariului, la ora 11:15, s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter, la o adâncime de 115 kilometri, în zona seismică Vrancea. În urma seismului, la nivelul Colegiului Tehnic ‘Ion Mincu’ au fost simulate situații de urgență complexe, care au necesitat intervenția coordonată a mai multor structuri cu atribuții în gestionarea unor astfel de evenimente’, au precizat reprezentanții ISU Vrancea.
În cadrul exercițiului, echipele de intervenție au simulat căutarea și salvarea persoanelor surprinse în clădirea afectată, evacuarea acestora în zone de siguranță și stingerea unui incendiu izbucnit în urma cutremurului.

De asemenea, au fost exersate procedurile de triaj medical, acordarea primului ajutor și a asistenței medicale de urgență, precum și pregătirea și transportul victimelor către unitățile sanitare.

Potrivit ISU, exercițiul a vizat și asigurarea perimetrului de intervenție, facilitarea accesului echipajelor de salvare, evaluarea stării construcțiilor afectate și gestionarea riscurilor provocate de eventualele avarii ale rețelelor de utilități publice.

La activitate au participat reprezentanți ai ISU, IPJ și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, ai Garnizoanei Focșani, Serviciului de Ambulanță Județean, SMURD, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Județean în Construcții, precum și ai autorităților locale, operatorilor de utilități și unor organizații neguvernamentale.

Conform ISU Vrancea, exercițiul a urmărit verificarea capacității de reacție a structurilor participante, a cooperării interinstituționale și a fluxului informațional-decizional, pentru identificarea eventualelor deficiențe și îmbunătățirea intervenției în cazul producerii unui cutremur major.
Foto şi video: DANA LEPĂDATU / AGERPRES


