VIDEO Zelenski a dezvăluit ce a vorbit cu Nicușor Dan la Vilnius

Președintele ucrainean: „M-am întâlnit pentru prima dată cu noul președinte al României, Nicușor Dan, și l-am felicitat pentru victoria sa electorală.

Am discutat despre eforturile diplomatice menite să realizeze pacea în Ucraina și în întreaga Europă, despre întâlnirea de la Istanbul și despre necesitatea consolidării sancțiunilor împotriva Rusiei pentru a împiedica Moscova să își extindă producția militară și să continue războiul.

O atenție deosebită a fost acordată viitorului Summit NATO de la Haga”, a declarat Volodimir Zelenski.

Liderul de la Kiev a ținut să-i mulțumescă lui Nicușor Dan.

„Îi mulțumesc lui Nicușor Dan pentru că a dat asigurări că Ucraina se poate baza pe sprijinul continuu din partea României, pe susținerea aderării Ucrainei la UE și NATO și pe confirmarea participării personale a Președintelui la Summitul Ucraina – Europa de Sud-Est care va avea loc la Odesa”, a spus Zelenski.

Anunțul lui Nicușor Dan

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni că va participa, cel mai probabil pe 11 iunie, la Summitul de la Odesa, unde va avea discuţii „mai tehnice” privind susţinerea Ucrainei, transmite Agerpres.

„M-am întâlnit cu Volodimir Zelenski la întâlnirea B9Summit din Vilnius. Poporul ucrainean continuă să dea dovadă de mare curaj în apărarea valorilor noastre comune de libertate și democrație. O pace dreaptă și durabilă poate fi obținută doar prin forță. România va continua să fie alături de Ucraina și să aprofundeze în continuare legăturile noastre bilaterale în beneficiul popoarelor noastre”, a spus Nicușor, pe X.

Întrebat dacă România va fi mai transparentă privind sprijinul acordat Ucrainei, el a răspuns: „Nu ştiu. Nu am reuşit să evaluez până în momentul acesta care sunt beneficiile, care sunt riscurile. În orice caz, România va continua să sprijine Ucraina, pentru că e vorba de propria noastră securitate. Una este să fim în situaţia existentă, cu un vecin pe frontiera de est – Ucraina, cu care avem un tratat din 1997, şi alta este să avem Rusia”.

Nicușor Dan a avut o întrevedere și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. „Am discutat despre livrabile din perspectiva Summitului NATO, concentrându-ne pe modul în care putem face Alianţa noastră mai puternică şi mai capabilă. La Haga vom demonstra unitatea şi forţa noastră colectivă”, a scris şeful statului român pe aceeaşi platformă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Nicușor Dan anunță că o vizită în SUA e complet exclusă în 2025: E nevoie de consolidare

Circa 20.000 de persoane vor fi evacuate pentru dezamorsarea în siguranţă a trei bombe în vestul Germaniei