Viitoarea Comisie Europeană îşi afişează susţinerea faţă de Ucraina

Viitoarea Comisie Europeană (CE) transmite un mesaj clar de fermitate Rusiei încredinţând Politica Externă şi Apărarea unor baltici, apărători aprigi ai unei sporiri a ajutorului destinat Ucrainei, relatează AFP.

Alegerea fostului premier eston Kaja Kallas în postul de şefă a diplomaţiei europene este cunoscută don iunie. Numirea unui fost premier baltic, lituanianul Andrius Kubilius, în noul post de comisar însărcinat cu Apărarea a fost oficializată marţi.

Cei doi oficiali este necesar să primească avalul europeputaţilor.

Însă alegerea celor doi lideri baltici transmite deja un semnal preşedintelui rus Vladimir Putin, şi anume că Uniunea Europeană (UE) susţine ferm Ucraina.

”Nu investim suficient în securitatea Ucrainei şi în propria noastră apărare”, a subliniat marţi, în faţa colegilor săi eurodeputaţi Andrius Kubilius, înainte ca nominalizarea sa să fie anunţată de către Ursula von der Leyen.

Înfiinţarea unui post de comisar însăcrinat cu Apărarea – fără precedent la Bruxelles – este o decizie personală a preşedintei Comisiei, care a transformat consolidarea apărării europene într-una dintre priorităţile noului său mandat de cinci ani la şefia CE.

Celor doi oficiali baltici li se încredinţează astfel responsabilitatea de a prezenta în 100 de zile o ”Carte Albă” privind o Uniune Europeană a Apărării.

Ei lucrează în strânsă colaborare cu una dintre viitoarele vicepreşeinte ale Comisiei, Henna Virkunnen, a cărei ţară de origine, Finlanda, îşi priveşte de mult cu neîncredere marele vecin rus.

”REECHILIBRARE”

Polonia, altă susţinătoare din prima linie a Ucrainei, a obţinut portofoliul Bugetului, crucial în negocieri viitoare ale finanţării consolidării apărării europene sau ajutării Ucrainei.

”Nu aş spune că este vorba despre o răsturnare a puterilor, ci mai degrabă despre o reechilibrare”, consideră un diplomat dintr-o ţară din Europa de Est.

După mai bine de doi ani şi jumătate de război în Ucraina, ”este bine ca UE să fie pregătită să ne folosească cunoştinţele şi expertiza pentru binele comun, pentru a rezolva cu adevărat provocările la adresa securităţii noastre”, a subliniat în faţa câtorva jurnalişti Andrius Kubilius.

”Este clar că doamna von der Leyen vrea să închidă susţinerea Ucrainei chiar în structura noii Comisii”, subliniază la rândul său un expert în Europa Centrală şi de Est de la German Marshall Fund, Daniel Hegedus.

În contextul unei ameninţări ruse atât de clar identificată, unii se tem că diplomaţia europeană – mult timp un domeniu rezervat ţărilor mari – poate să uite de restul lumii, de Africa şi de Orientul Mijlociu.

”Nu cred că asta înseamnă neapărat o excludere a altpr regiuni”, temperează Stefania Benaglia de la Centre for European Policy Studies de la Bruxelles.

SLĂBIREA CUPLULUI FRANCO-GERMAN

Ursula von der Leyen a creat totodată un post de comisar european însărcinat cu Mediterana, un semn al voinţei sale de a nu neglija alte regiuni la fel de cruciale în viitorul UE.

Croata Dubravka Suica ar urma să deţină acest nou portofoliu, prin care urmează să pună în aplicare un nou ”Pact al Mediteranei” şi o ”strategie” în Orinetul Mijlociu.

Statele membre UE din Europa de Sud şi-au consolidat, de altfel, greutatea în viitoarea Comisie, subliniază Daniel Hegedus, un semn, în opinia sa, al actualei slăbiri a cuplului franco-german.

Arad: Bărbat cercetat pentru tentativă de omor, după ce a atacat cu toporul un consătean care se afla într-o căruţă încărcată cu lemne

Sezon terminat pentru Svitolina. Sportiva a fost operată