Prototipul primului vehicul spațial reutilizabil, Space Rider, dezvoltat de Agenția Spațială Europeană (ESA) a fost supus la 6 octombrie unui test de aterizare, iar rezultatul nu a fost cel sperat de ingineri, transmite vineri Space.com.
Parașuta de stabilizare a vehiculului robotic s-a deschis corespunzător, însă parașuta principală (de tip aripă) s-a desprins în timpul coborârii. Astfel, prototipul nu a putut încetini coborârea și s-a prăbușit la sol, potrivit oficialilor ESA. Cauza defecțiunii este în prezent investigată.
”După mai multe teste reușite, efectuate cu mase echivalente cu cele ale vehiculului real, cel mai recent test de cădere la nivel de sistem, desfășurat în octombrie, nu a decurs conform planului din cauza unei anomalii apărute în timpul secvenței de deschidere a parașutei principale”, a confirmat un purtător de cuvânt al ESA într-un e-mail către Space.com. ”O anchetă independentă este în desfășurare pentru a stabili cauza principală și pentru a orienta pașii următori”.
Space Rider este concepută ca prima navă spațială orbitală reutilizabilă a Europei – un vehicul fără echipaj uman, menit să transporte experimente științifice pe orbită pentru o perioadă de până la două luni, după care să le aducă înapoi pe Pământ pentru analiză. Metoda sa de revenire diferă însă de cea a oricărei alte nave spațiale aflate în prezent în uz. Designul vehiculului Space Rider – un corp portant, fără aripi – se bazează pe o parașută dirijabilă (de tip aripă) pentru a naviga către zona de aterizare. Astfel, vehiculul spațial ar trebui să fie capabil să realizeze aterizări similare cu cele ale avioanelor pe pistă, spre deosebire de alte metode actuale de recuperare cu parașută, care oferă o precizie mai scăzută.
Testul de cădere din această lună a avut scopul de a demonstra această capacitate, esențială pentru reutilizarea navei Space Rider după misiunile pe orbită. Cu toate acestea, este posibil ca acest eșec să nu afecteze calendarul general de dezvoltare a proiectului, notează Space.com.
Potrivit lui Geraldine Naja, directorul ESA pentru transport spațial, celelalte teste de calificare rămase de efectuat nu întârzie parcursul vehiculului către lansare. ”Sperăm că acest test nu va afecta – sau, altfel spus, nu ne va obliga să modificăm – calendarul și activitățile de calificare rămase”, a declarat Naja în cadrul unei conferințe de presă a Consiliului ESA, pe 22 octombrie. ”În orice caz, activitățile de calificare rămase nu fac parte din drumul critic al dezvoltării vehiculului Space Rider”.
Naja a descris incidentul drept un eveniment nefericit, dar important. ”Am avut multe teste reușite anterior”, a punctat ea.
Vehiculul pierdut a fost un model de testare la scară reală, asamblat pentru a evalua sistemele de coborâre și aterizare ale Space Rider. Macheta, de dimensiunile unei camionete, reproducea mărimea și caracteristicile de zbor ale modulului de reintrare în atmosferă și era echipată cu sisteme avionice pentru controlul navigației și ghidajului autonom.
Testul din 6 octombrie a avut loc într-un poligon militar de pe insula italiană Sardinia, unde macheta a fost lansată dintr-un elicopter, de la o altitudine de aproximativ 3 kilometri. Potrivit Najei, parașuta de frânare inițială s-a deschis conform așteptărilor, începând să încetinească coborârea prototipului Space Rider, înainte de momentul în care ar fi trebuit să se desfășoare parașuta principală, de tip aripă (parafoil), care permitea manevrarea. Aceasta din urmă s-a desprins însă în timpul desfășurării, lăsând vehiculul în cădere liberă până la impactul cu solul. Ulterior, ESA a recuperat toate componentele vehiculului.
Evenimentul din această lună a reprezentat primul test de la încercarea eșuată din luna mai, când un senzor a detectat o problemă în timpul pregătirilor, determinând inginerii să anuleze testul înainte de lansarea modelului. Ulterior, poligonul de testare pentru Space Rider – administrat de Ministerul Apărării din Italia – a fost indisponibil în perioada iunie-septembrie.
Campania de calificare a sistemelor de coborâre și aterizare pentru Space Rider a început în 2025, succesele anterioare demonstrând funcționarea corectă a sistemului de desfășurare a parașutei de tip aripă, precum și capacitățile autonome ale vehiculului.
Pe lângă sistemele de aterizare, Space Rider a fost supus, la începutul acestui an, unor teste separate privind protecția termică. Materialele scutului termic au fost expuse la temperaturi de aproximativ 1.600 de grade Celsius în cadrul unor experimente efectuate într-un tunel aerodinamic cu plasmă. ESA a anunțat că prima misiune orbitală a vehiculului Space Rider va avea loc până la finalul acestui deceniu.


