in ,

Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă

Viitură în Marele Canion/ A fost găsită a treia victimă

La mai bine de două săptămâni de la viitura care a surprins zeci de turiști în Marele Canion, în sud-vestul Statelor Unite, a fost găsit și identificat un al treilea cadavru, a anunțat joi soția victimei, informează AFP.

Este vorba de Timothy Allen Smith, un american în vârstă de 53 de ani, dat dispărut după dezastru.

‘Tim a fost găsit acum două zile de către rangerii din Parcul Național Marele Canion’, a explicat soția lui, Carrie Smith, pe Facebook, anunțând decesul bărbatului.

‘Nu în starea în care ne-am fi dorit, dar știm că făcea ceva ce-i plăcea’, a adăugat ea, descriind evenimentul drept o ‘imensă tragedie’.

Cadavrele celorlalte două victime, John Guisti și Brent Rosenkranz, au fost găsite la scurt timp după inundații. În vârstă de 46, respectiv 42 de ani, cei doi texani erau prieteni vechi ai lui Smith, cu care plecaseră într-o drumeție, potrivit familiilor victimelor.

Viitura a luat prin surprindere zeci de vizitatori ai Parcului Național Grand Canyon. Autoritățile au salvat peste 80 de excursioniști și au raportat, la un moment dat, dispariția a aproximativ 15 persoane, înainte ca majoritatea să fie găsite.

Situat în Arizona, parcul este unul dintre cele mai vizitate din SUA – 4,4 milioane de turiști l-au vizitat în 2025.

Turiștii vin în număr mare în Marele Canion pentru a admira defileurile impresionante săpate în gresia roșie de apele fluviului Colorado de-a lungul a milioane de ani.

Ca în multe parcuri din vestul american, viiturile sunt frecvente în Marele Canion. Acest risc face obiectul unor avertismente afișate pe panouri și în broșuri, deoarece solurile aride din regiune nu reușesc să absoarbă apa de ploaie, care se poate scurge cu repeziciune, în cantități impresionante.

Această viitură a afectat Bright Angel Canyon și zona Phantom Ranch, un hotel situat în partea de jos a Marelui Canion, determinând evacuarea a zeci de persoane și avariind singura conductă de apă care alimentează parcul.

Unele imagini video surprinse de excursioniști arată un torent de apă noroioasă, amestecată cu trunchiuri de copaci și alte resturi, care se revarsă de-a lungul unei poteci și pe sub poduri.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților

Bulgaria oferă un sprijin de 300 de milioane de euro pentru a atenua impactul scumpirii carburanților

Fotbal: FC Voluntari l-a transferat pe fundașul sârb Sava Cestic

Fotbal: FC Voluntari l-a transferat pe fundașul sârb Sava Cestic