in ,

Viitură în Nepal/ Operațiunile de căutare în tuneluri sunt de o complexitate ‘fără precedent’ (expert australian)

Viitură în Nepal/ Operațiunile de căutare în tuneluri sunt de o complexitate ‘fără precedent’ (expert australian)

Echipele de salvare angajate în căutarea eventualilor supraviețuitori ai viiturii devastatoare de la 26 august, care a afectat mai multe tuneluri din nordul Nepalului, se confruntă cu dificultăți fără precedent, a subliniat luni un specialist australian implicat în operațiuni, transmite AFP.

Catastrofa a provocat cel puțin 1.385 de morți și peste 5.500 de dispăruți la granița dintre Nepal și China, potrivit celor mai recente bilanțuri oficiale.

De partea nepaleză, câteva zeci de salvatori, ajutați de experți sosiți din India, China și Coreea de Sud, explorează fără încetare, încă de la producerea dezastrului, mai multe tuneluri ale unor centrale hidroelectrice aflate în funcțiune sau în construcție, în căutarea unor eventuali supraviețuitori.

Trei persoane – doi muncitori nepalezi și un chinez – au fost salvate vineri și sâmbătă.

Autoritățile nepaleze nu au deocamdată vești despre câteva sute de angajați sau muncitori care se aflau pe aceste șantiere la momentul la care valul de apă cu gheață, pietre și resturi a măturat zona.

‘În Nepal ne confruntăm cu o situație pe care n-am mai întâlnit-o niciodată’, a scris pe X expertul australian Arnold Dix, președintele Asociației Internaționale a Tunelurilor și Spațiilor Subterane, care oferă consultanță echipelor de salvare nepaleze.

‘Nu avem o singură operațiune de salvare, ci potențial mai multe, care se desfășoară în același timp, în locații diferite, fiecare cu propriile pericole, incertitudini și vieți care pot fi încă salvate’, a adăugat Dix.

El a participat în 2023 la operațiunile de salvare care au permis echipelor de intervenție indiene să salveze 41 de muncitori blocați timp de 17 zile într-un tunel din Silkyara, în statul Uttarakhand.

Armata nepaleză a declarat luni că operațiunile sale de căutare sunt în curs de desfășurare, ‘cu aceeași intensitate ca în prima zi’.

‘Ne concentrăm eforturile pe trei niveluri: la suprafață, în aer și în tuneluri’, a precizat pentru AFP un purtător de cuvânt, Raja Ram Basnet. ‘Ne asigurăm că nimeni nu rămâne blocat’, a precizat el.

‘Nu ne măsurăm eficiența doar prin numărul de vieți pe care le salvăm, ci și prin viețile pe care refuzăm să le abandonăm’, a subliniat Arnold Dix. ‘Experiența de la Silkyara m-a învățat să nu confund niciodată improbabilul cu imposibilul’, a adăugat el.

În Nepal a fost declarată luni zi de doliu național în memoria victimelor catastrofei.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Neamț: Zeci de clădiri cu destinație școlară nu dețin autorizație de securitate la incendiu

Neamț: Zeci de clădiri cu destinație școlară nu dețin autorizație de securitate la incendiu

Fotbal: Lamine Yamal a reușit o nouă dublă pentru FC Barcelona în campionatul Spaniei

Fotbal: Lamine Yamal a reușit o nouă dublă pentru FC Barcelona în campionatul Spaniei