Viktor Orban anunţă creşterea securităţii după ce mai multe şcoli au primit ameninţări cu bombă

Premierul ungar Viktor Orban a declarat joi dimineaţă că se află în contact cu ministrul de interne Sandor Pinter după ce mai multe şcoli din ţară au primit ameninţări cu bombă, relatează MTI, conform AGERPRES.

„Vom întări securitatea şcolilor vizate şi vom investiga ameninţările cu bombă”, a spus Orban pe Facebook.

Portalul de ştiri Index a anunţat că cel puţin 20 de şcoli au fost evacuate joi dimineaţa la Budapesta şi la periferia capitalei din cauza unor ameninţări cu bombă.

Guvernul „este capabil să asigure securitatea în şcoli”, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Oban, în cadrul unei conferinţe de presă, adăugând că o anchetă a fost lansată cu privire la mai multe ameninţări cu bombă primite de şcoli în cursul dimineţii.

Gulyas a spus că Orban s-a aflat în contact cu ministrul de interne şi cu ministrul însărcinat cu serviciile de informaţii după ce e-mailuri de ameninţare au fost primite de mai multe şcoli joi dimineaţa. E-mailurile par să aibă acelaşi expeditor şi conţin acelaşi text, a mai spus el.

Potrivit lui Gulyas, cursurile nu au fost suspendate la nivel central, deşi directorii de şcoli au dreptul să decidă în acest sens.

Oficiali ai serviciilor de informaţii ungare i-au contactat pe omologii lor slovaci, în condiţiile în care şcoli din Slovacia au primit ameninţări similare anul trecut, a mai spus el.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Eszter Vitalios, a declarat că ameninţări cu bombă au fost trimise până acum la 121 de instituţii.

Mass-media pierde o mare personalitate: Jurnalistul Jean-François Kahn a murit la 86 de ani

Fraudă în care tot mai mulți români îi cad în plasă: Certificatele care atestă numărul real al kilometrajului unei mașini – Avertismentul RAR