Mai mult Nazare spune că „veștile confirmă că suntem pe drumul cel bun” și subliniază că reformele din 2025 nu mai pot fi amânate.
„La finalul unei săptămâni pline, atât în activitatea de la Guvern, cât și în dezbaterile din spațiul public, este necesar să subliniem: veștile bune de pe piețele internaționale confirmă că suntem pe drumul cel bun”, a anunțat ministrul Finanțelor pe Facebook.
Nazare susține că investitorii au reacționat pozitiv la măsurile luate pentru reducerea deficitului bugetar, iar acest lucru este „un semnal clar de încredere, care va susține reașezarea economiei pe baze sănătoase”.
„Dobânzile la care România se împrumută au scăzut vizibil, semn că investitorii recâștigă încrederea în capacitatea statului de a-și gestiona datoria.
Riscul de retrogradare a ratingului de țară se diminuează, ceea ce înseamnă protejarea tuturor împrumuturilor publice și private – de la banii necesari pentru salarii și pensii, până la creditele românilor.
Piețele internaționale validează direcția de responsabilitate bugetară pe care România a demarat-o odată cu primul pachet de ajustare fiscală.”
Ministrul a subliniat că România traversează o perioadă dificilă și că efortul trebuie să se concentreze pe un echilibru între reducerea cheltuielilor, eficiența administrativă și creșterea veniturilor bugetare.
„Știm că nu este o perioadă ușoară și că efortul principal trebuie canalizat, în continuare, spre identificarea justei măsuri între cheltuieli, eficiența statului, atragerea de investiții și de venituri la buget”, a adăugat el, precizând că urmează zile importante pentru implementarea acestor măsuri, adică azi procedura parlamentară pentru asumarea răspunderii pe pachetul fiscal, iar marți, România participă la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare al UE (ECOFIN).
Alexandru Nazare a subliniat că reformele structurale planificate pentru anul viitor sunt esențiale și nu mai pot fi amânate.
„Reformele reale, în 2025, nu mai pot aștepta. Am toată încrederea că, prin seriozitate și responsabilitate, vom reuși să redăm încrederea nu doar a piețelor externe, ci și a românilor în România.”, a conchis acesta.