Vinicius Jr. pe un bloc din București: Pictură murală a fost realizată în colaborarea FRF cu Festivalul Outline Streetart

Festivalul, aflat la a patra ediţie, s-a desfăşurat în inima Bucureştiului şi a fost un rezultat al colaborării inedite între FRF, Asociaţia EDIT, Ambasada Braziliei şi Primăria Sectorului 4.

Creaţia lui Fábio, renumit pentru stilul său unic şi picturile virale, a captat atenţia publicului, iar artistul a declarat: “Sunt onorat să am ocazia să realizez cea mai mare pictură murală a mea de până acum, purtând simboluri ale echipei naţionale de fotbal. Este prima mea experienţă în Europa şi sunt încântat de tot ceea ce am văzut până acum”.

Inspirat de natură şi lupta pentru egalitate rasială, Fábio a încercat şi a reuşit să aducă o nouă dimensiune artei stradale bucureştene. El a menţionat că va realiza o pictură murală în Brazilia în care vor apărea Gheorghe Hagi, Nadia Comăneci şi Cristina Pîrv: “Pregătesc o pictură murală în Brazilia care îi va reprezenta pe Hagi, Nadia Comăneci, dar şi pe Cristina Pîrv, cea care e considerată cea mai bună jucătoare străină din istoria voleiului brazilian. Voi căuta o clădire care să fie potrivită pentru ceea ce doresc eu”.

Outline Streetart Festival, organizat de Asociaţia EDIT, a debutat în 2018 şi a devenit un reper al artei stradale româneşti, transformând peste 50 de locaţii şi acoperind 25.000 mp cu murale spectaculoase. Cu parteneriate ce aduc împreună artişti români şi internaţionali, festivalul continuă să ofere platforme legale şi spaţii mari pentru exprimare artistică liberă.

Sursa: www.stiripesurse.ro

O celebră formație de rock revine după 40 de ani: A anunțat data lansării primului album

La Liga: Alaves – Mallorca 1-0