Liderul nord-coreean Kim Jong Un a mers la mausoleul familiei pentru a marca ziua de naștere a fostului lider Kim Jong Il, a anunțat luni presa de stat KCNA, potrivit Reuters.
Ziua de naștere a lui Kim Jong Il de pe 16 februarie este o sărbătoare majoră în Coreea de Nord, fiind numită Ziua Stelei Strălucitoare. Totuși, este pentru prima dată în patru ani când Kim vizitează Palatul Soarelui Kumsusan din capitala Phenian cu ocazia sărbătorii. Mausoleul adăpostește trupurile îmbălsămate ale tatălui și ale bunicului lui Kim Jong Un.
Liderul nord coreean a fost însoțit de sora sa și de un înalt oficial de guvernământ al Partidului Muncitorilor. Ei au adus un omagiu foștilor lideri.
Dinastia Kim a condus în mod autoritar Coreea de Nord de la înființarea țării după cel de-al Doilea Război Mondial. Spre deosebire de tatăl său, Kim Jong Un a încercat să-și facă propria imagine și s-a distanțat de predecesorii săi.