Vizitatorii străini ocolesc tot mai mult America. Cum a ajuns retorica administrației Trump să fie un fel de ‘spaima turiștilor’

Turismul în SUA dă semne că ar fi în declin. Politicile lui Trump îi țin departe pe vizitatorii străini.

Poziția „America pe primul loc” promovată de Donald Trump pare să aibă un efect negativ asupra turismului internațional în Statele Unite, arată o analiză recentă citată de Fortune. Potrivit firmei de cercetare Tourism Economics, previziunile inițiale care indicau o creștere de 8,8% a numărului de vizitatori străini au fost revizuite drastic, estimându-se acum o scădere de 5,1%. Aceasta ar putea duce la pierderi de 18 miliarde de dolari din cheltuielile turiștilor în acest an.

Analiza amintită de Fortune identifică mai mulți factori care contribuie la declin, printre care tarifele impuse de Trump și retorica polarizantă a administrației sale, care au generat reacții negative la nivel global. De asemenea, războiul comercial în desfășurare este perceput ca un obstacol pentru economia partenerilor comerciali ai SUA, influențând negativ monedele și, implicit, capacitatea acestora de a călători.

„Pe piețele-cheie, politicile administrației Trump, alături de pierderile economice suferite de industrii și întreprinderi mici, vor descuraja turismul în SUA”, se menționează în raport. Totodată, se estimează că unele companii și organizații internaționale vor evita să organizeze evenimente sau să trimită angajați în SUA, reducând astfel și turismul de afaceri.

Adam Sacks, președintele Tourism Economics, a declarat pentru Fortune că, de la publicarea raportului, situația s-a deteriorat și mai mult, iar previziunile privind scăderea turismului ar putea fi și mai pesimiste. De exemplu, vizitatorii din Canada, afectați de tarifele comerciale și de declarațiile provocatoare ale lui Trump, și-au redus călătoriile spre SUA. În februarie, numărul canadienilor care au traversat granița cu mașina a scăzut cu 24% față de aceeași perioadă a anului trecut, iar se estimează că turismul din această țară va înregistra o scădere de 15% în 2024.

În paralel, politica dură a administrației Trump privind imigrația descurajează și turiștii mexicani, iar sentimentele negative față de SUA se reflectă și în Europa de Vest. Potrivit raportului, alinierea percepută a administrației Trump cu Rusia în războiul din Ucraina a afectat imaginea Americii în rândul turiștilor europeni.

Date recente arată că numărul total de vizitatori străini în SUA a scăzut cu 2,4% luna trecută comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Cele mai mari scăderi s-au înregistrat din Africa (-9%), America Centrală (-6%) și Asia (-7%), în timp ce China a raportat un declin de 11%, potrivit unei analize a Washington Post bazate pe date guvernamentale.

Amenințarea recesiunii: Scăderea cererii de călătorii lovește economia SUA

Companiile aeriene trag un semnal de alarmă cu privire la o scădere accentuată a cererii de călătorii, atât din partea consumatorilor, cât și a întreprinderilor. Tarifele impuse de administrația Trump și concedierile masive la nivel federal alimentează incertitudinea economică, afectând nu doar turismul internațional, ci și perspectivele de creștere ale economiei americane.

Analizele Wall Street indică un risc tot mai mare de recesiune, iar reducerea numărului de turiști străini ar putea agrava situația. Cheltuielile vizitatorilor din afara SUA sunt înregistrate în statisticile guvernamentale ca exporturi, ceea ce înseamnă că un declin al turismului ar adânci deficitul comercial. Această tendință a contribuit deja la virajul negativ al indicatorului PIB al Fed Atlanta pentru primul trimestru.

Scăderea numărului de turiști nu este un fenomen nou. În timpul primului mandat al lui Trump, s-au observat reduceri semnificative ale vizitatorilor din Mexic, China și Orientul Mijlociu, potrivit Tourism Economics. Însă, în prezent, impactul ar putea fi mai sever, deoarece războiul comercial al administrației este mai extins și mai agresiv decât în trecut, fără semne de recul.

Această criză a turismului apare într-un moment în care SUA se pregătesc să fie în centrul unor evenimente majore. Anul viitor, America va co-găzdui Cupa Mondială la fotbal, iar în 2028, Los Angeles va organiza Jocurile Olimpice de vară. Cu toate acestea, dacă tendința de scădere a turismului persistă, impactul economic al acestor competiții ar putea fi diminuat semnificativ.

Cinci persoane au fost inculpate în ancheta privind mita Huawei din Parlamentul European

Trump poate răsturna jocul european: sancțiunile împotriva Rusiei s-ar putea schimba în următoarele luni, în mai multe moduri