Volei feminin: Nneka Onyejekwe şi-a anunţat încheierea carierei, după 23 de ani de performanţe

Voleibalista Nneka Onyejekwe şi-a încheiat cariera de 23 de ani, în care a cucerit numeroase titluri naţionale şi a evoluat pentru reprezentativa României. ”A fost o călătorie incredibilă”, a transmis sportiva, care a fost căpitanul formaţiei Volei Alba Blaj în ultimul sezon din carieră.

”După 23 de ani de volei la cel mai înalt nivel, a venit vremea să anunţ că îmi închei cariera de sportivă de performanţă. A fost o călătorie incredibilă, una care mi-a oferit mai mult decât am visat vreodată. Am avut privilegiul să îmi trăiesc visul, să reprezint echipa naţională, cluburi extraordinare şi să împărtăşesc dragostea pentru acest sport minunat alături de oameni deosebiţi. Deşi îmi iau rămas bun de la teren, ştiu că legăturile pe care le-am creat în aceşti ani vor rămâne pentru totdeauna. Vă mulţumesc tuturor din suflet pentru tot sprijinul şi pentru că aţi fost parte din această frumoasă poveste! Cu drag şi recunoştinţă, Nneka”, este mesajul voleibalistei.

Campioană în România, Elveţia, Franţa şi Germania, cu echipe alături de care a câştigat toate trofeele interne, lider al echipei naţionale a României, Nneka (35 de ani) a evoluat patru sezoane şi la Volei Alba Blaj, cu care a cucerit două titluri naţionale, două Cupe ale României, o Supercupă a României, a jucat finala Ligii Campionilor 2018 şi finala Cupei CEV 2019.

FOTO: Volei Alba Blaj
FOTO: Volei Alba Blaj

”Suntem mândri că ultima echipa din carieră este Volei Alba Blaj, că în ultimele sezoane ne-a fost căpitan de echipă şi că, atunci când vorbim despre Nneka, vorbim despre o mare legendă a clubului nostru! Mulţumim, căpitane!”, este şi mesajul clubului Volei Alba Blaj.

 

Iohannis a decorat de Ziua Educaţiei mai multe unităţi de învăţământ, inclusiv colegiul din Sibiu la care a predat şi pe cel la care predă Carmen Iohannis / Mesajul preşedintelui

DSP informează că nu a există niciun focar de boală transmisibilă în urma inundațiilor cae au avut loc în Galați