Turcia a reușit să își apere cu succes titlul de campioană continentală la volei feminin, după ce a învins formația Italiei cu scorul de 3-2 (16-25, 25-22, 12-25, 25-21, 15-10), duminică, la Istanbul, în finala Campionatului European – Eurovolley 2026, transmite AFP.
Italia, campioana olimpică și mondială en titre, a condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, dar Turcia a revenit și s-a impus în tiebreak, spre bucuria celor 17.300 de spectatori din Sinan Erdem Dome.
Turcia, antrenată de italianul Daniele Santarelli, s-a detașat în tiebreak la 8-4, după două atacuri reușite de căpitanul Eda Erdem, în urma unor servicii excelente oferite de jucătoarea de origine cubaneză Melissa Vargas (28 puncte). Zehra Guneș s-a remarcat și ea de la gazde, cu 12 puncte.
Cea mai bună de la italience a fost Paola Egonu (28 puncte), susținută de Ekaterina Antropova (16 puncte), Myriam Fatime Sylla (12), Sarah Luisa Fahr (10) și Anna Danesi (10).
Italiencele au ratat șansa de a deține cele trei titluri majore din voleiul feminin, după cel olimpic (2024) și mondial (2025), cum a reușit URSS la începutul anilor 1970.
Serbia, învinsă de Turcia în finala din 2023, a obținut medaliile de bronz, în dauna Poloniei, pe care a învins-o în finala mică, scor 3-1 (25-21, 25-19, 15-25, 25-18).
Campionatul European s-a desfășurat în patru țări, Turcia, Cehia, Azerbaidjan, Suedia, cu 24 de echipe, iar România, care a ratat calificarea în optimile de finală s-a clasat pe locul 17 în ierarhia finală.


