Volei masculin: Dinamo Bucureşti–VC Strumica, în turul I al Ligii Campionilor; alte opt echipe româneşti, în CEV Cup şi Challenge Cup

#image_title

Campioana Dinamo Bucureşti va debuta în primul tur al Ligii Campionilor, cu formaţia macedoneană VC Strumica, potrivit tragerii la sorţi de marţi. Alte opt echipe româneşti (4 la feminin, 4 la masculin) şi-au aflat adversarele din preliminariile CEV Cup şi Challenge Cup.

Meciurile se vor juca tur-retur, cu prima manşă în Macedonia, între 21-23 octombrie, iar a doua la Bucureşti, o săptămână mai târziu.

Dacă trece de VC Strumica, Dinamo trebuie să mai parcurgă două tururi preliminare pentru a ajunge în grupele Ligii Campionilor. Potrivit tragerii la sorţi, cele două câştigătoare din turul 3 preliminar ar urma să joace în grupa A, respectiv grupa C.

La feminin, campioana Volei Alba Blaj a fost repartizată în grupa A, cu campioana Turciei, VakifBank Istanbul (de 6 ori câştigătoare a Ligii Campionilor), vicecampioana Europei, Savino Del Bene Scandicci (Italia) şi o echipă venită din preliminarii.

Tot marţi a avut loc tragerea la sorţi şi în celelalte cupe europene, iar România va fi reprezentată după cum urmează:

Feminin

CEV Cup

1/16 (între 25 noiembrie – 4 decembrie)

VfB Thuringen – Dinamo Bucureşti

Învinsă turul 2 Liga Campionilor, dintre Benfica/Las Palmas – CSO Voluntari.

Challenge Cup

1/32 (28 octombrie – 6 noiembrie)

Friso Sneek (Olanda) – CSM Lugoj

1/16 (25 noiembrie – 4 decembrie)

AO Thiras/Panionios – Corona Braşov.

Masculin

CEV Cup

1/32 (11-20 noiembrie)

Greenyard Maaseik (Belgia) – SCM Craiova

1/16 (9 decembrie – 8 ianuarie)

Învingătoare turul I – Corona Braşov

Challenge Cup

1/32 (11-20 noiembrie)

Arcada Galaţi – Ford Levoranta Sastamala (Finlanda)

1/16 (9 decembrie – 8 ianuarie)

Învingătoare Budva/VC Stroosen – SCM Zalău.

 

UPDATE – Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / A fost tranportat la spital – FOTO

Superliga: Japonezul Mino Sota va juca la UTA Arad