Naţionala de volei masculin a României a învins, duminică, la Zadar, echipa Croaţiei, scor 3-2 (25-21, 25-22, 27-29, 20-25, 16-14), în Golden League.
“1, 2, 3…. 4! A patra victorie consecutivă pentru România în Golden League, dar ce victorie! Ce emoţii, ce suspans! Un meci-thriller de două ore şi jumătate. Băieţii noştri au condus cu 2-0 la seturi, dar nu au putut să încheie partida. Croaţii au jucat din ce în ce mai bine, au pus presiune cu serviciul, s-au apărat excelent şi au egalat la 2. S-a ajuns în decisiv. România s-a desprins la 13-11, graţie serviciilor lui Mircea Peţa, dar gazdele nu au capitulat. Au egalat, au salvat o minge de meci, dar nu şi pe a doua. Daniel Chiţigoi a închis disputa şi a consfinţit succesul alor noştri! Bravo băieţi, două puncte câştigate, puncte muncite. Suntem în continuare în cărţi pentru calificare, dar ne aşteaptă ultimele două partide la fel de grele, în Cehia, cu echipa gazdă, şi cu Portugalia”, notează FR Volei pe Facebook.
Tot la Zadar, România a învins sâmbătă Spania, scor 3-0.
Anterior, la Mioveni, România a învins cu 3-0 Muntenegru şi Letonia.