Vor munci ca-n pandemie! Cătălin Drulă: Pe tot anul 2025, parlamentarii vor lucra de pe tabletă. Spun și de ce, ca să fie foarte limpede

Deputatul Cătălin Drulă, fost lider USR, a declarat că parlamentarii vor lucra în tot anul acesta ca-n pandemie, de pe tablete. Propunerea i-a aparținut senatorului PNL Daniel Fenechiu și a fost votată. Drulă s-a arătat extrem de nemulțumit de această decizie.

„Pe tot anul 2025, parlamentarii vor lucra ca-n pandemie și de pe tabletă. Spun și de ce, ca să fie foarte limpede.

Tableta aia stă la un consilier sau la un asistent, care va fi mai conștiincios decât un parlamentar, care poate nu vine pe la Parlament. Sunt grupuri parlamentare, s-a observat de-a lungul anilor… Cel puțin grupul PNL are o disciplină absolut îngrozitoare și acolo unde ai nevoie să treci ceva la 2-5-10 voturi, e mult mai convenabil pe o tabletă să se voteze de undeva, nu știm de unde, în posesia cuiva care participă la vot.

Și ieri a venit dl (Daniel) Fenechiu în Birourile permanente cu chestiunea asta: ”domnule, până la sfârșitul anului, vom lucra pe tablete”.

În Regulamentul Camerei Deputaților e trecut ca o chetiune excepțională. Am întrebat și noi care e situația excepțională acum și ni s-a spus: ”domnule, eu am făcut o propunere, o supunem la vot sau nu”. Cam asta e atitudinea…”, a declarat Cătălin Drulă, pentru B1 TV.

În aceeași emisiune, Drulă a acuzat Guvernul că doar mimează reforma statului și că a făcut un buget pe 2025 cu privilegii pentru speciali. El a comentat și informația potrivit căreia Guvernul, prin propunerea de buget, a alocat 700.000 de lei pentru medicamentele actualilor și foștilor judecători ai CCR.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Serviciile franceze, speriate de cazul Georgescu – Amplu raport despre ‘manipularea algoritmilor și instrumentalizarea influencerilor’ (Document)

Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu deschide un centru de evaluare, pe fondul instituirii stării de alertă epidemiologică