Brevete care poartă semnătura regelui Ferdinand, ordine acordate unui număr restrâns de personalități și decorații primite de militari, diplomați sau oameni de cultură se numără printre piesele valoroase, unele unicat, păstrate în patrimoniul Muzeului Vrancei. O parte dintre aceste mărturii ale istoriei, care vorbesc despre curaj, sacrificiu, recunoaștere și prestigiu sunt prezentate publicului, unele în premieră, în expoziția ‘Recunoștință și onoare. Ordine și decorații din patrimoniul Muzeului Vrancei 1877-1947’, vernisată miercuri, la Focșani.

Dincolo de strălucirea metalului și de eleganța însemnelor, fiecare decorație ascunde o poveste. Unele amintesc de luptele pentru independență sau de victoriile din Primul Război Mondial, altele de activitatea diplomatică ori de contribuția unor personalități la dezvoltarea culturii românești. Împreună, ele recompun o parte din istoria României, prin destinele celor care au primit aceste distincții.

Muzeul Vrancei deține aproximativ 1.000 de medalii, brevete, barete și alte accesorii specifice decorațiilor, unele de o raritate deosebită, potrivit muzeografului dr. Florin-Daniel Mihai.

Printre cele mai valoroase se numără Ordinul ‘Carol I’, instituit în 1906, despre care muzeograful spune că a fost acordat unui număr foarte restrâns de personalități, dar și Ordinul pontifical ‘Sfântul Silvestru’, primit de Alexandru Zamfirescu, fiul scriitorului și diplomatului Duiliu Zamfirescu.

‘Ordinul ‘Carol I’ este un ordin pe care l-au primit doar 100 de personalități de-a lungul timpului, în istoria acestui ordin, care a fost instituit în 1906 de către regele Carol I. Pe de altă parte, ordinul pontifical ‘Sfântul Silvestru’, primit de fiul diplomatului Duiliu Zamfirescu, este, de asemenea, o raritate pentru Muzeul Vrancei. Și, bineînțeles, ordinele românești, ‘Steaua României’ și ‘Coroana României’, în grad de Mare Cruce la ‘Steaua României’ și Comandor la ‘Coroana României’. Muzeul Vrancei se poate lăuda cu o cifră care atinge undeva la 1.000 de medalii și brevete, barete și accesorii care țin de faleristică’, a explicat, pentru AGERPRES, Florin-Daniel Mihai.

Una dintre cele mai importante colecții prezentate în expoziție este legată de generalul Arthur Văitoianu, participant la luptele din Primul Război Mondial, al cărui nume este asociat cu victoria armatei române de la Mărăști, din vara anului 1917.
Muzeografa Mădălina Racoș a explicat că patrimoniul instituției cuprinde numeroase distincții românești și străine acordate generalului, unele însoțite de brevetele originale.

‘Expoziția ‘Recunoștință și onoare. Ordine și decorații din patrimoniul Muzeului Vrancei 1877-1947’ cuprinde medalii și ordine oferite atât de statul român, cât și de state străine unor mari personalități ale istoriei României, precum generalul Arthur Văitoianu, generalul Constantin Costescu, maiorul Gheorghe Pastia și diplomatul Duiliu Zamfirescu. Mă opresc asupra generalului Arthur Văitoianu, al cărui nume este strâns legat de Mărăști, fiind unul dintre generalii care au participat la obținerea marii victorii din vara anului 1917. Bătălia de la Mărăști a fost prima victorie ofensivă a armatei române din timpul Primului Război Mondial. Muzeul Vrancei deține în patrimoniul său o mare parte dintre distincțiile și medaliile primite de acest general, printre care Ordinul ‘Carol I’, Ordinul ‘Mihai Viteazul’, ‘Coroana României’ și ‘Steaua României’. Pe lângă aceste ordine, a primit și Ordinul ‘Crucea Regina Maria’, dar și distincții străine, ale căror brevete se află în patrimoniul muzeului’, a declarat Mădălina Racoș.

În cazul generalului Văitoianu, două dintre brevetele păstrate la Muzeul Vrancei poartă chiar semnătura regelui Ferdinand, un detaliu care le conferă o valoare documentară aparte.
Emilia Atanasiu, și ea muzeograf în cadrul instituției de cultură, a explicat că asemenea documente erau semnate, de regulă, de ministrul de Război sau de reprezentanți ai cancelariei, semnătura personală a suveranului fiind mai puțin întâlnită.

‘O parte dintre aceste distincții au fost donate de membrii familiilor, altele au fost achiziționate. În ceea ce privește unele dintre cele aparținând generalului Arthur Văitoianu, ele au fost achiziționate, iar o parte au venit de la Muzeul Militar Central, probabil în anii ’70. Două dintre brevetele lui Văitoianu au semnătura regelui Ferdinand. Este foarte important de spus că, la acea vreme, astfel de brevete primite de ofițeri și nu numai nu erau întotdeauna semnate de rege. Dimpotrivă, marea majoritate erau semnate de ministrul de Război sau de șeful cancelariei. În cazuri rare, însuși Ferdinand semna aceste brevete. Două dintre cele acordate lui Arthur Văitoianu poartă semnătura Majestății Sale, ceea ce este un lucru inedit pentru noi. O mare parte din ceea ce avem în patrimoniu sunt unicate, nu se regăsesc în alte muzee’, a precizat Emilia Atanasiu.

Expoziția aduce însă în atenție nu doar personalități militare, ci și oameni care au contribuit la dezvoltarea societății prin cultură, diplomație sau filantropie. Între aceștia se află maiorul Gheorghe Pastia, participant la Războiul de Independență și cunoscut mai ales pentru contribuția sa la construirea teatrului care îi poartă numele în Focșani, dar și a Ateneului Popular.
Pentru meritele sale militare, Pastia a fost decorat cu ordine românești și străine, între care ‘Coroana României’ și ‘Steaua României’.
‘În afară de decorațiile militare, există și o serie de decorații și brevete primite de civili. Noi am încercat să expunem o parte dintre decorațiile și brevetele obținute de unii focșăneni. Îl avem pe maiorul Gheorghe Pastia, participant la Războiul de Independență, care, pentru meritele deosebite și bravura de care a dat dovadă în luptă, a fost răsplătit cu o serie de distincții, între care ‘Steaua României – în grad de Cavaler’, ‘Virtutea Militară de Aur’, ‘Crucea trecerii Dunării’, medalia Ordinul ‘Sfânta Ana’ imperial rus clasa a 3-a, Ordinul ‘Coroana României’ în grad de mare ofițer și ‘Steaua României’ în grad de Comandor’, a detaliat Emilia Atanasiu.

O altă personalitate reprezentată în expoziție este Duiliu Zamfirescu, cunoscut publicului îndeosebi pentru opera literară, dar care a avut și o îndelungată carieră diplomatică.
‘Despre Duiliu Zamfirescu, ale cărui distincții le avem aici, este foarte important de știut că nu este cunoscut doar ca poet, prozator și scriitor. Zamfirescu a fost și un foarte bun diplomat. A activat la legațiile de la Paris și Bruxelles, iar timp de 18 ani a fost reprezentant al României la Roma, unde, pentru activitatea desfășurată, a fost recompensat cu o serie de ordine românești și străine. Printre acestea, ‘Ordinul Coroana României’ în grad de Cavaler, Ordinul ‘Coroana Italiei’, Ordinul ‘Leopold al Belgiei’ în grad de Ofițer, edalia jubiliară Carol I, Ordinul Italiei în grad de Mare Cavaler, ‘Legiunea de Onoare franceză’ în grad de ofițer superior, Ordinul în Gradul de Cavaler di Gran Croce, Ordinul ‘Isabela al Spaniei’, Ordinul ‘Leul și soarele’ în grad de Mare Cruce, Ordinul ‘Coroana României’ în grad de Mare Cruce, Medalia ‘Benemerenti’. Acestea sunt importante atât din punct de vedere istoric, cât și financiar, pentru că o parte dintre ele au o valoare foarte mare. Trebuie menționat că activitatea acestor personalități a fost răsplătită nu doar de noi, ci și de străini’, a arătat Emilia Atanasiu.
Pentru vizitatorul neobișnuit cu limbajul decorațiilor, expoziția oferă și posibilitatea de a descoperi diferențele dintre ordinele acordate militarilor și cele destinate civililor, dintre distincțiile primite în timp de pace și cele acordate în război.
Săbiile încrucișate, coroanele, plachetele, culorile panglicilor sau baretele nu reprezintă simple elemente decorative, ci indică împrejurările în care au fost acordate distincțiile și, uneori, rangul persoanelor decorate.
Parcursul expozițional urmărește perioada 1877-1947, de la Războiul de Independență până la sfârșitul monarhiei, reunind distincții care amintesc de participarea României la războaiele balcanice, la Primul Război Mondial și de evoluția sistemului național de recompensare a meritelor.

Printre piesele prezentate se numără ‘Crucea Trecerea Dunării’, ‘Virtutea Militară’, ‘Avântul Țării’, ‘Victoria Marelui Război pentru Civilizație’, dar și ordinele ‘Mihai Viteazul’, ‘Steaua României’ și ‘Coroana României’.
Florin-Daniel Mihai a explicat că, dincolo de valoarea lor istorică, asemenea exponate pot avea și un rol educativ, mai ales pentru tinerii care cunosc marile evenimente istorice mai degrabă din manuale decât prin intermediul obiectelor originale.
‘Este important ca aceste medalii și distincții să fie promovate în rândul tinerilor pentru a vedea că faptele noastre, cele excepționale, pot fi răsplătite. Statul român poate acorda distincții aparte pentru anumite domenii de activitate, în care și ei se pot face remarcați’, a subliniat muzeograful.
Totodată, el a arătat că decorațiile reprezintă și o mărturie a schimbărilor politice prin care a trecut România, o parte dintre ordinele regale fiind eliminate din sistemul oficial de distincții după instaurarea regimului comunist, iar unele fiind reinstituite după 1990.
În acest fel, exponatele spun nu doar povestea celor care le-au primit, ci și pe aceea a epocilor în care au fost create, purtate, prețuite sau, dimpotrivă, îndepărtate din viața publică.

Pentru Muzeul Vrancei, expoziția reprezintă și o ocazie de a valorifica un patrimoniu documentar și istoric mai puțin cunoscut, păstrat de-a lungul deceniilor prin donații, achiziții și transferuri muzeale.
Iar pentru public, întâlnirea cu aceste obiecte oferă o altă perspectivă asupra istoriei: una în care marile evenimente nu mai sunt reprezentate doar de date, bătălii și nume, ci și de obiectele prin care societatea a ales să recunoască meritele unor oameni.

Expoziția ‘Recunoștință și onoare. Ordine și decorații din patrimoniul Muzeului Vrancei 1877-1947’ este coordonată de muzeografii Secției Memoriale Emilia Atanasiu, Mădălina Racoș și Florin-Daniel Mihai și poate fi vizitată în foaierul Muzeului Vrancei, de pe strada Cuza Vodă nr. 8, până pe 22 noiembrie, de luni până vineri, între orele 9:00 și 16:00.
Dincolo de vitrine, de brevetele cu semnături regale și de decorațiile care au traversat mai bine de un secol, rămâne povestea unor oameni ale căror fapte au fost considerate, la vremea lor, demne de recunoștință. Iar faptul că unele dintre aceste mărturii se păstrează astăzi la Focșani arată că o parte importantă a istoriei naționale poate fi descoperită și în patrimoniul muzeelor locale.
Foto: DANA LEPĂDATU / AGERPRES


