Vrancea: Incendiu de proporţii la un depozit de materiale de construcţii din municipiul Adjud – FOTO

Pompierii intervin pentru stingerea unui puternic incendiu care a cuprins un depozit de materiale de construcţii din municipiul Adjud.

”În jurul orei 03:00, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost semnalat un incendiu izbucnit la un depozit de materiale de construcţii din municipiul Adjud. La faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Adjud”, a transmis, sâmbătă, ISU Vrancea.

Sursa citată a precizat că,având în vedere cantitatea mare de materiale combustibile şi suprafaţa afectată de flăcări – aproximativ 450 mp – forţele de intervenţie au fost suplimentate cu o autospecială de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţimi, o autospecială de descarcerare şi o autospecială pentru muncă operativă din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, precum şi o autospecială de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani.

Intervenţia este încă în curs de desfăşurare, pompierii acţionând şi la această oră pentru lichidarea ultimelor focare.

 

Coreea de Nord prezintă o nouă navă de război de 5.000 de tone în „stilul Kim Jong Un”

UPDATE – Vrancea: Un bărbat de 33 de ani a murit, după ce a adormit la volan şi a intrat într-o altă maşină / Soţia şi cei doi copii ai săi au fost răniţi / Şoferul celuilalt vehicul a murit la spital