Copiii și adolescenții care se înscriu pentru prima dată, în luna septembrie, la Biblioteca Județeană ‘Duiliu Zamfirescu’ Vrancea vor primi în dar o carte, în cadrul unei campanii prin care instituția își propune să îi apropie pe cei tineri de lectură și, în același timp, să le arate că biblioteca poate fi un spațiu în care să învețe, să își petreacă timpul și să se întâlnească.
Campania ‘O carte cadou pentru fiecare nou înscris’ este lansată odată cu începerea noului an școlar și pornește de la un proiect mai vechi al instituției, ‘Biblioteca Dăruiește’, prin intermediul căruia au fost organizate, de-a lungul timpului, mai multe acțiuni de colectare și donare de carte.
Managerul Bibliotecii Județene ‘Duiliu Zamfirescu’ Vrancea, Raluca Oana Boian, a declarat, pentru AGERPRES, că ideea noii campanii a venit din dorința de a transforma primul contact al copiilor cu biblioteca într-o experiență plăcută și, eventual, în începutul unei relații de durată cu lectura.
‘Ne dorim ca, la acest început de an, toți copiii care se înscriu în luna septembrie la bibliotecă să primească gratuit din partea noastră o carte. De-a lungul timpului, am avut tot felul de astfel de campanii. Am dăruit cărți în parc, în gară, iar bucuria pe care o vezi în ochii lor când primesc această carte, credeți-mă, nu se compară cu absolut nimic. Am făcut eforturi, am strâns cărți de la membrii comunității, am avut campanii de colectă de carte, inclusiv pentru copiii români din Ucraina. Pentru că am avut succes pe toate aceste planuri, am spus că, la rândul nostru, putem și noi dărui, tocmai pentru a dezvolta pasiunea pentru lectură, pentru citit’, a spus Raluca Boian.
În septembrie, campania este dedicată exclusiv copiilor și adolescenților, însă proiectul va continua în octombrie, când biblioteca intenționează să ofere cărți cititorilor seniori, în contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, marcată la 1 octombrie.
Cartea oferită la înscriere este însă doar una dintre modalitățile prin care biblioteca încearcă să îi aducă pe elevi mai aproape. Odată cu începerea școlii sunt reluate și proiectele prin care aceștia sunt invitați să folosească spațiile instituției inclusiv în timpul dintre terminarea cursurilor și plecarea mijloacelor de transport cu care fac naveta.
‘În perioada imediat următoare avem activități și proiecte pentru elevi. În primul rând, avem proiectele noastre Bookstation, prin care elevii sunt invitați să petreacă timpul la bibliotecă, acel timp pe care ei îl au între orele de curs și transportul public cu care vin la școală’, a explicat managerul instituției.
Biblioteca va continua și programul ‘Biblio After School’, în cadrul căruia copiii pot veni să își facă temele, având la dispoziție atât materialele informative ale instituției, cât și sprijinul bibliotecarilor.
‘Am inclus foarte multe proiecte în programul Biblio After School. Sunt invitați absolut toți copiii să vină să facă proiecte la bibliotecă, să-și facă temele la bibliotecă, să primească asistență de specialitate din partea colegelor noastre și, bineînțeles, tot materialul informațional necesar’, a afirmat Raluca Boian.
În viziunea managerului, astfel de proiecte fac parte din transformarea bibliotecii dintr-un loc asociat aproape exclusiv cu împrumutul cărților într-un spațiu deschis comunității, în care lectura rămâne importantă, dar în jurul ei pot fi dezvoltate și alte activități.
‘Așa văd eu să funcționeze biblioteca, adică un spațiu în care să se întâlnească lumea pentru a face diverse lucruri’, a subliniat Raluca Boian.
Prin campania lunii septembrie, reprezentanții Bibliotecii Județene Vrancea speră ca o carte primită în dar odată cu primul permis de bibliotecă să fie, pentru cât mai mulți copii și adolescenți, un motiv în plus pentru a reveni cât mai des printre rafturi.


