Șapte persoane, dintre care cinci copii cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani, au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier produs, joi dimineață, pe un drum comunal din localitatea Slobozia Bradului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.
Potrivit polițiștilor, accidentul a implicat un triciclu condus de un bărbat de 64 de ani și o autoutilitară condusă de un tânăr de 20 de ani, ambii din comuna Slobozia Bradului.
‘Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că un triciclu, condus de un bărbat în vârstă de 64 de ani, din comuna Slobozia Bradului, ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate. În triciclu se mai aflau o femeie în vârstă de 22 de ani și cinci minori cu vârste cuprinse între 3 și 8 ani, toți din comuna Slobozia Bradului’, a transmis IPJ Vrancea.
Conform Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, toate cele șapte persoane implicate în accident au suferit diverse traumatisme la nivelul membrelor și al feței, fiind evaluate medical și transportate ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe Focșani pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


