in ,

Vreme în răcire în București duminică; temperaturi maxime de 22 de grade

Vreme în răcire în București duminică; temperaturi maxime de 22 de grade

Vremea se va răci în Capitală, astfel încât temperatura maximă nu va depăși duminică 21 – 22 de grade, potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Cerul va fi temporar noros și, mai ales spre seară și în prima parte a nopții, vor fi averse (cantități de apă în general de 3 – 5 l/mp) și posibil descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat.

Pe parcursul zilei de duminică, pentru București va fi în vigoare o informare meteorologică pentru instabilitate atmosferică. Potrivit meteorologilor, îndeosebi în prima parte a zilei, în Dobrogea vor fi averse în general moderate cantitativ ce vor acumula local 15 – 20 l/mp și, izolat, peste 30 l/mp.

După-amiaza, seara și la începutul nopții vor fi perioade cu instabilitate atmosferică local în Muntenia, pe arii restrânse la munte și izolat în Oltenia. Aceasta se va manifesta prin averse, pe alocuri descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni (1 – 2 cm) și vijelii (viteze în general de 40 – 60 km/h).

În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp.

Vântul va avea intensificări temporare în sudul Banatului, vestul și sudul Olteniei, în Bărăgan și Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură, dar de scurtă durată și asociat averselor (viteze în general de 40 – 50 km/h).

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tenis: ‘Să mă trezesc luni va fi ceva incredibil’, a spus Elena Rîbakina după victoria de la US Open

Tenis: ‘Să mă trezesc luni va fi ceva incredibil’, a spus Elena Rîbakina după victoria de la US Open

Vânt și ploi în toată țara, pe parcursul zilei de duminică

Vânt și ploi în toată țara, pe parcursul zilei de duminică