in ,

Wim Wenders a retras din circulaţie filmul din 1975 în care Nastassja Kinski, atunci în vârstă de 13 ani, apare topless

Wim Wenders a retras din circulaţie filmul din 1975 în care Nastassja Kinski, atunci în vârstă de 13 ani, apare topless

Regizorul german Wim Wenders a retras din circulaţie filmul său din 1975, „Wrong Move”, din cauza unei scene în care Nastassja Kinski, care avea 13 ani la momentul filmărilor, apare topless.

Regizorul a declarat într-un comunicat publicat miercuri: „Partenerii de streaming, televiziune şi distribuţie au primit instrucţiuni să nu mai pună filmul la dispoziţia publicului”.

Decizia vine după ce actriţa Nastassja Kinski, în vârstă de 65 de ani, a declarat luna trecută pentru ziarul Süddeutsche Zeitung că a încercat timp de 15 ani, fără succes, să-l convingă pe Wenders să modifice filmul.

În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor cinematografiei germane de vineri, Wenders a declarat că, deşi astăzi nu ar mai filma o scenă în acelaşi mod, filmul „Wrong Move” era totuşi un produs al epocii sale, iar modificarea lui retrospectivă ar necesita o dezbatere mai amplă în cadrul industriei cinematografice.

Comentariile sale au stârnit critici în mass-media germane, colegul său cineast şi actorul din serialul „Babylon Berlin”, Julius Feldmeier, scriindu-i într-o scrisoare deschisă lui Wenders că „este doar responsabilitatea ta să îndrepţi lucrurile”.

Într-o declaraţie publicată pe site-ul fundaţiei sale, Wenders şi-a cerut scuze faţă de Kinski şi a afirmat că Fundaţia Wim Wenders, organizaţie non-profit care deţine drepturile asupra filmului, îl va retrage din toate canalele actuale de distribuţie.

„Fiind singura persoană responsabilă la acea vreme pentru filmul “Wrong Move” care mai este încă în viaţă, recunosc că Nastassja Kinski ar fi trebuit să fie mai bine protejată atunci”, a spus Wenders.

„Pentru asta, îţi prezint scuze, Nastassja, fără rezerve, fără „dacă” şi „dar””, a adăugat el.

Wenders, în vârstă de 80 de ani, este unul dintre cei mai influenţi regizori germani din perioada postbelică, printre filmele sale premiate numărându-se „Aripile dorinţei”, „Paris, Texas”, „Buena Vista Social Club” şi „Zile perfecte”.

Kinski, fiica regretatului actor Klaus Kinski, interpretul rolului principal din „Fitzcarraldo”, şi-a făcut debutul actoricesc în filmul „Wrong Move”, în rolul unei adolescente acrobate mute. A continuat să lucreze cu Wenders în 1984, în “Paris, Texas”, şi a jucat în peste 60 de filme în Europa şi SUA.

În interviul acordat Süddeutsche, Kinski a spus despre “Wrong Move”: „Acela a fost primul meu film, el a fost primul meu regizor şi nu m-a protejat. Chiar dacă nu ştiam prea multe la 13 ani, ştiam că asta nu era în regulă”.

Kinski a mai dus cu succes o campanie împotriva unui film de televiziune al regizorului “Das Boot”, Wolfgang Petersen, în care apărea goală la vârsta de 15 ani. Avocatul ei a declarat revistei Der Spiegel că au ajuns la un acord cu privire la distribuţia filmului cu postul de televiziune NDR.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

IGPR – 30 de percheziţii în cinci judeţe şi în Bucureşti, vizând un grup infracţional organizat care vindea autoturisme de lux furate din state UE – FOTO, VIDEO

IGPR – 30 de percheziţii în cinci judeţe şi în Bucureşti, vizând un grup infracţional organizat care vindea autoturisme de lux furate din state UE – FOTO, VIDEO

Traderii anticipează noi minime pentru bitcoin în 2026, pe fondul vânzărilor şi al pesimismului din piaţă

Traderii anticipează noi minime pentru bitcoin în 2026, pe fondul vânzărilor şi al pesimismului din piaţă