Wimbledon: Ana Bogdan a fost eliminată în al doilea tur al calificărilor

#image_title

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă miercuri în al doilea tur de calificare al turneului feminin de la Wimbledon.

Ana Bogdan (32 de ani, locul 247 WTA) a pierdut în trei seturi la jucătoarea rusă Anastasia Zakharova (23 de ani, locul 94 WTA), după un meci întins pe durata a aproape trei ore (două ore şi 58 de minute).

Zakharova s-a impus cu 6(1)-7, 7-6(1), 6-3 şi va juca în ultimul tur al calificărilor cu cehoaica Tereza Valentova (18 ani, locul 118 WTA).

 

UPDATE – Constanţa: Planul Roşu de Intervenţie, activat după ce un autocar s-a răsturnat, după un accident în care a fost implicat şi un autoturism/ În autocar se aflau aproape 60 de ucraineni/ Şapte persoane, monitorizate; două, duse la spital – FOTO, VI

Nicușor Dan, întâlnire cu cel mai puternic lider NATO de la Marea Neagră: Investiții majore în România