Wizz Air Malta, compania din grupul Wizz Air care acoperă operaţiunile din România, anunţă sosirea celei de-a 100-a aeronave, un Airbus A321neo

Compania aeriană Wizz Air Malta, din grupul maghiar Wizz Air, anunţă sosirea celei de-a 100-a aeronave, un Airbus A321neo. Noul avion oferă o reducere semnificativă a consumului de combustibil şi a emisiilor de CO2 comparativ cu modelele precedente.

Wizz Air Malta este compania care acoperă operaţiunile din România.

”Wizz Air Malta anunţă sosirea celei de-a 100-a aeronave, marcând o etapă semnificativă în parcursul companiei aeriene. Cea mai recentă achiziţie este un Airbus A321neo, reflectând dedicarea companiei aeriene de a menţine o flotă de aeronave moderne”, anunţă compania.

Potrivit companiei, aeronava Airbus A321neo se remarcă prin performanţele sale superioare în materie de sustenabilitate, oferind o reducere semnificativă a consumului de combustibil şi a emisiilor de CO2 comparativ cu modelele precedente.

Reprezentanţii companiei spun că aceste caracteristici reflectă angajamentul Wizz Air de a reduce impactul asupra mediului şi de a contribui la obiectivele globale de dezvoltare durabilă.

Compania a fost îndrumată de Autoritatea Malteză pentru Aviaţie Civilă.

 „Sunt deosebit de mândru de realizările Autorităţii Aviaţiei Civile Malteze şi de dedicarea colegilor noştri în sprijinirea sectorului aviaţiei. Felicităm Wizz Air pentru atingerea acestei borne remarcabile şi apreciem eforturile lor de a menţine o flotă modernă şi sustenabilă. Contribuţiile lor au consolidat semnificativ industria aviatică din Malta”, afirmă Charles Pace, director general al Maltese Civil Aviation Directorate.

Grupul Wizz Air operează o flotă de 224 de aeronave Airbus A320 şi A321. 62 de milioane de pasageri au călătorit cu compania aeriană  în anul financiar 2024, ce s-a încheiat la 31 martie 2024. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea „WIZZ”.

 

 

ABC News: Un oficial occidental pune la îndoială afirmaţiile Kievului că Rusia ar fi lansat o rachetă balistică intercontinentală împotriva Ucrainei / Zelenski spune că este vorba de „o nouă rachetă rusească”, dar sunt în desfăşurare investigaţii

Incident tehnic în camera serverelor Registrului Auto Român / Niciunul dintre sediile din ţară nu poate efectua activităţi cu publicul, dar nici staţiile ITP partenere / S-au format cozi