Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional ‘Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece’.
Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, workshopul analizează rolul exilului politic și al migrației din statele comuniste în dinamica Războiului Rece, având în vedere rolul comunităților din diaspora care au contestat legitimitatea regimurilor comuniste din Blocul Răsăritean și care au fost, totodată, punți de legătură între lumea liberă și societățile aflate sub dominație comunistă.
Manifestarea se deschide cu o conferință susținută de cercetătorul ceh Martin Nekola, care va analiza cooperarea dintre exilul politic ceh și cel românesc în timpul Războiului Rece.
Conferința urmărește relațiile dintre cele două comunități de exilați, solidaritatea anticomunistă și eforturile lor de a atrage atenția opiniei publice occidentale asupra situației din țările comuniste, arată sursa citată.
”Lucrările în plen sunt dedicate exclusiv exilului politic românesc. Sunt analizate prima etapă a exilului postbelic (1945 – 1956), pornind de la romanul epistolar al lui Alexandru Busuioceanu, rolul exilului românesc din Paris în apărarea libertății de exprimare și relația dintre geopolitică, diplomația paralelă și exilul politic. Ultima comunicare abordează raportul dintre drepturile omului și exilul românesc, între intervenția politică și acțiunea umanitară”, menționează organizatorii.
La eveniment participă cercetători de la Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST), Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Universitatea Babeș-Bolyai și Vera and Donald Blinken Open Society Archives (Central European University).
Accesul este liber, în limita locurilor disponibile.

