Președintele chinez Xi Jinping l-a invitat luni pe omologul său nord-coreean, Kim Jong-un, să consolideze schimburile între cele două țări în domeniile diplomației, aplicării legii și afacerilor militare în timpul întâlnirii lor de la Phenian, potrivit agenției de stat Xinhua, care nu menționează denuclearizarea Coreei de Nord, relatează EFE.
”Partidul și guvernul Chinei nu-și vor schimba poziția fermă de a acorda o mare importanță prieteniei tradiționale cu Coreea de Nord, sprijinului ferm acordat conducerii lui Kim Jong-un în cauza socialistă nord-coreeană, nici hotărârii ferme de a apăra interesele comune ale ambelor părți și un mediu strategic favorabil”, a declarat Xi, potrivit agenției de presă chineze.
Liderul de la Beijing a avansat patru propuneri pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale, începând cu menținerea unor schimburi la nivel înalt și consolidarea încrederii politice, cu o intensificare a contactelor în domeniile diplomației, aplicării legii și afacerilor militare, precum și a legăturilor între partidele aflate la guvernare.
Xi a pledat, de asemenea, pentru intensificarea cooperării în domenii precum comerțul, agricultura, construcțiile, știința și tehnologia, asistența medicală și sănătatea, și a făcut apel să se profite de redeschiderea completă a punctelor de frontieră și de reluare a zborurilor civile și a trenurilor internaționale de pasageri.
Nu în ultimul rând, președintele chinez a pledat pentru o coordonare strategică în baza principiului ”echității și justiției”, cu care Beijingul caută să promoveze o guvernanță internațională ”mai dreaptă și mai echitabilă” pe plan internațional.
Kim, la rândul său, a apreciat alegerea lui Xi de a efectua această vizită la Phenian, ceea ce – în opinia sa – reflectă importanța pe care Beijingul o acordă relației bilaterale, ceea ce reprezintă un ”imens impuls” pentru Coreea de Nord, potrivit Xinhua.
Liderul nord-coreean a adăugat că, de la întâlnirea sa cu Xi la Beijing în septembrie 2025, legăturile bilaterale s-au dezvoltat intens în toate domeniile și au produs beneficii tangibile pentru popoarele ambelor țări.
Informațiile difuzate de Xinhua despre întâlnirea Xi-Kim nu menționează denuclearizarea Coreei de Nord, deși Casa Albă a asigurat după recentul summit dintre Xi și președintele american Donald Trump că amândoi împărtășeau acest obiectiv.
Întâlnirea dintre Kim și Xi a avut loc în timpul primei vizite a acestuia din urmă în Coreea de Nord după o pauză de șapte ani, o vizită de stat de două zile văzută ca o încercare a Beijingului de a-și reafirma influența asupra Phenianului, conform observatorilor.
Xi caută astfel să reactiveze o relație care, în pofida alianței sale istorice, a traversat etape de răcire în ultimul deceniu din cauza testelor nucleare nord-coreene și a apropierii Chinei de Coreea de Sud, și a Coreei de Nord de Rusia.


