#image_title

Zeci de percheziţii DNA în România şi Franţa privind infracţiuni de corupţie şi spălare de bani/ Sunt vizate lucrări de utilitate publică la Consiliile Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Sălaj/ Descinderi şi la locuinţa liderului PSD Bistriţa Radu Moldovan

Procurorii DNA fac, miercuri dimineaţă, 69 de percheziţii la două instituţii publice şi la locuinţele unor persoane, în trei cauze penale privind infracţiuni de corupţie şi spălare de bani, în contextul achiziţiilor unor lucrări de utilitate publică la Consiliile Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, informează DNA. Potrivit unor surse judiciare, au loc descinderi şi la locuinţa preşedintelui Radu Moldovan, fost membru al Parlamentului României, ales pe listele PSD.

DNA informează, miercuri dimineaţă, că procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj fac cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2022 – prezent, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, respectiv spălare de bani, în contextul achiziţiilor unor lucrări de utilitate publică la nivelul Consiliilor Judeţene Bistriţa-Năsăud şi Sălaj.

Potrivit sursei citate, în cursul zilei de 22 aprilie 2026, în baza mandatelor emise de instanţa competentă, au loc percheziţii domiciliare în 69 de locaţii din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj, Sălaj, Iaşi şi municipiul Bucureşti, fiind vizate sediile a două instituţii publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice şi sediile sau punctele de lucru ale unor operatori economici. 

De asemenea, în executarea unui ordin european de anchetă, se desfăşoară activităţi de percheziţie domiciliară şi pe teritoriul statului francez, precizează sursa citată.

Acestea au loc cu sprijinul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Structura centrală, a Serviciilor Teritoriale Alba Iulia, Braşov, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava şi Timişoara, EUROJUST, I.P.J. Alba, I.P.J. Cluj şi I.P.J. Maramureş, S.R.P.T. Cluj-Napoca, precum şi a Jandarmeriei Române.

Potrivit unor surse judiciare citate de Bistriţeanul, procurorii anticorupţie au descins, miercuri dimineaţă, la sediul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, dar şi la domiciliul preşedintelui instituţiei, Radu Moldovan,  fost membru al Parlamentului României, ales pe listele PSD.

viewscnt

O parte a unui bloc de apartamente s-a prăbuşit în oraşul rusesc Sîzran – 11 răniţi după un atac cu drone ucrainene

Ministrul Mediului a trimis pe circuitul de avizare un proiect de OUG care stabileşte că tăierea arborilor, chiar şi din proprietate privată, devine infraciune în cazul în care sunt distruse spaţii verzi mai mari de un hectar