Zelenski anunţă că i-a cerut lui Trump să nu ia ”nicio decizie” cu privire la Ucraina ”fără noi”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski anunţă luni seara că i-a cerut omologului său american Donald Trump, într-o convorbire la telefon, ca acesta să nu ia ”nicio decizie” cu privire la Ucraina fără să consulte Kievul, relatează AFP.

”I-am cerut să nu ia nicio decizie cu privire la Ucraina fără noi, înaintea convorbirii sale telefonice cu (Vladimir) Putin”, declară într-o conferinţă de presă Volodimir Zelenski.

”Este vorba aici despre chestiuni de principiu care sunt foarte importante pentru noi”, a subliniat Violodimir Zelenski.

El a anunţat că nu are detalii, în acest stadiu, despre un eventual ”momorandum” cu Moscova în vederea unui potenţial acord de pace, referindu-se la un memorandum evocat de către Kremlin între Vladimir Putin şi Donald Trump.

Volodimir Zelenski a anunţat însă că Kievul este pregătit să studieze o oefertă rusă în acest sens.

”Pentru moment, nu ştiu nimic”, a recunoscut în această conferinţă de presă, la Kiev, preşedintele ucrainean.

”După ce vom primi memorandumul sau propunerile Rusiei vom fi în măsură să ne formulăm viziunea în sonsecinţă, aşa cum o vedem noi”, a declarat el.

Administrația Trump și-a pierdut răbdarea – Demonstrație de forță în Marea Neagră

Trump l-a sunat pe Zelenski înainte să-l sune pe Putin şi au discutat ”câteva minute”