Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să participe la Conferinţa Securităţii de la Munchen (MSC) – prevăzută la sfârşitul acestei săptămâni -, anunţă luni organizatorii, care speră să o transforme într-o trambulină ”în vederea progresării către pace în Ucraina”, relatează AFP.
Oficiali din cadrul administraţiei Trump urmează să fie prezenţi la această reuniune diplomatică – care se desfăşoară de vineri şi până duminică.
Kick-Off zur Münchner Sicherheitskonferenz (MSC) in der Bayerischen Vertretung in Berlin gemeinsam mit Botschafter Dr. Christoph Heusgen und internationalen Gästen: Die Weltordnung sortiert sich gerade um. Alte Gewissheiten bröckeln, immer mehr Länder beanspruchen eine starke…
— Florian Herrmann (@fwhfreising)
”Presupunem că discuţii vor avea loc în marja” Conferinţei, declată presei preşedintele MSC Christoph Heusgen.
Volodimir Zelenski a anunţat recent că este pregătit de negocieri directe cu omolgul său rus Vladimir Putin şi cu alţi lideri, pentru ca să pună capăt Războiului din Ucraina, pe care Moscova-l poartă de aproape trei ani.
Participarea la Munchen a emisarului însărcinat cu Ucraina Keith Kellogg este, în opinia lui Christoph Heusgen, ”un indiciu” potrivit căruia Conferinţa ar putea fi o ocazie să se discute despre ”contururile” unui plan cu privire la Ucraina.
Prezenţa vicepreşedintelui american J.D. Vance şi a secretarului de Stat american Marco Rubio la ”Davosul securităţii” a fost de asemena anunţată.
Zelenski anunţa vineri că Washingtonul şi Kievul prevăd ”întâlniri şi discuţii”, fără să prezinte date sau locuri, după ce preşedintele american Donald Trump a evocat o posibilă întâlnie cu el.
În schimb, ”pentru moment, nicio parte sau alta nu şi-a exrimat dorinţa ca oficiali ruşi (…) să vină” la Munchen, subliniază Christoph Heusgen.
Au fost invitate, însă, organizaţii nonguvernamentale (ONG) din opoziţie – active în Rusia sau care s-au exilat în străinătate.
Conferinţa de la Munchen are loc într-un context extrem de încărcat în acest an, imediat după întoarcerea la putere a lui Donald Trump, care a relansat zvonuri cu privire la negocieri de pace care să pună capăt invaziei ruse a Ucraine, lansată la 24 februarie 2022.
Volodimir Zelenski a respins mult timp ideea unor negocieri, afirmând că vrea să lupte împotriva Rusiei pe câmpul de luptă.
Însă Ucraina se află în dificultate, iar armata rusă avansează în estul ucrainean.
Kievului îi este frică de oprirea ajutorului Statelor Unite, în contextul în care Donald Trump a criticat aceste cheltuieli în campania electorală.