Zelenski, primit de Starmer în Downing Street. Premierul britanic l-a îmbrăţişat şi i-a spus: „Suntem alături de Ucraina” / Duminică, liderul ucrainean se va întâlni cu regele Charles

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit, sâmbătă, la Londra, cu prim-ministrul britanic Keir Starmer, relatează BBC.

Starmer l-a întâmpinat pe liderul ucrainean cu o strângere de mână şi o îmbrăţişare. Vizita lui Zelenski are loc la o zi după ce acesta s-a întâlnit cu Donald Trump la Casa Albă – şi la câteva zile după ce Starmer însuşi s-a întâlnit cu preşedintele SUA.

Starmer a reiterat sprijinul Marii Britanii pentru Ucraina: „sSntem alături de Ucraina atâta timp cât va fi necesar”.

El a vorbit şi despre „hotărârea neclintită” de a obţine o pace durabilă pentru Ucraina.

Zelenski i-a mulţumit lui Starmer pentru sprijinul său şi regelui Charles al III-lea pentru că a acceptat o întâlnire cu el duminică „Suntem fericiţi să avem astfel de parteneri şi astfel de prieteni”, a spus el.

Tot duminică, Starmer va găzdui un summit al liderilor europeni pentru a discuta despre încetarea războiului Rusia-Ucraina şi despre o apărare europeană mai largă.

Au fost invitaţi lideri din Franţa, Germania, Danemarca, Ţările de Jos, Norvegia, Polonia, Spania, Turcia, Finlanda, Suedia, Republica Cehă şi România, precum şi preşedinţii Consiliului European, Comisiei Europene şi Secretarului General al NATO.

 

Ilie Bolojan participă la Summitul liderilor privind Ucraina

Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone: Avem o direcţie care se ocupă de aur, diamante. Veţi vedea calitatea a ce purtaţi la mână. Sunt metale grele, în special mercur, care atârnă foarte mult la aur, îl combină şi se poartă la mână