Zi de doliu în Serbia după prăbuşirea acoperişului gării din Novi Sad. Au murit 14 oameni

Serbia este în doliu, sâmbătă, şi o anchetă a fost lansată după ce paisprezece persoane au murit în urmă cu o zi, când o parte a acoperişului unei gări din Novi Sad, în nordul ţării, s-a prăbuşit, relatează AFP.

Localnicii au depus flori şi lumânări la un memorial improvizat lângă gară, exprimându-şi furia şi nedumerirea în faţa tragediei.

„Este alarmant şi nimeni nu are nicio explicaţie pentru ceea ce s-a întâmplat. Poate că acum nici nu mai este important”, a declarat pentru AFP Ivana Popnovakov, o funcţionară în vârstă de 28 de ani.

„Este ciudat, au făcut această renovare anul trecut şi nimeni nu a acordat nicio atenţie. Este pur şi simplu incredibil. Groaznic”, a declarat Ljiljana Radulovic, o pensionară în vârstă de 75 de ani.

Autorităţile sârbe au declarat că ancheta pentru „stabilirea responsabilităţii” pentru accident a început sâmbătă.

„Douăzeci de persoane vor fi interogate astăzi, începând de la vârf, persoane din ministere şi de la compania feroviară publică”, a declarat ministrul de interne Ivica Dacic la postul de televiziune Prva.

Parchetul din Novi Sad a confirmat că este în curs o anchetă la gară.
De asemenea, acesta a dispus ca „ministrul construcţiilor, transporturilor şi infrastructurii să fie interogat”, potrivit unui comunicat, adăugând că procesul de identificare a tuturor victimelor a fost finalizat sâmbătă.

După trei ani de renovare parţială, o parte a gării din Novi Sad, al doilea oraş ca mărime din Serbia, a fost redeschisă în iulie. Însă la unele părţi încă se lucrează.

Cu toate acestea, căile ferate sârbe au afirmat într-un comunicat că acoperişul exterior prăbuşit nu făcea parte din renovări.

 

Patinatoare Kamila Valieva spune că va reveni în competiţii după perioada de suspendare din cauza dopajului

Bundesliga: Nouă goluri în Eintracht – Bochum; Kane e primul în clasamentul golgeterilor