Ziua Internaţională a Copilului 2026 va fi marcată de Programul Naţional Cantus Mundi şi Corul Madrigal printr-o serie amplă de evenimente, ce vor aduce împreună zeci de mii de copii la Ora Copiilor by Cantus Mundi, dar şi prin premiere absolute – recitaluri dedicate copiilor pacienţi din spitale şi prima ediţie Ora Copiilor by Symphonia Mundi. Accesul publicului este gratuit.
La a cincea ediţie a evenimentului naţional Ora Copiilor by Cantus Mundi, 17.699 de copii şi tineri din 430 de coruri şi ansambluri Cantus Mundi vor susţine recitaluri şi concerte. Acestea se vor desfăşura în toate regiunile României, în fiecare dintre cele 41 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, dar şi în Republica Moldova.
În premieră, muzica corală ajunge de Ziua Internaţională a Copilului şi în spitalele pentru copii din capitală, în cadrul a două recitaluri extraordinare.
În 2 iunie, Corul Madrigal, dirijat de Anna Ungureanu, va cânta copiilor de la Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” din Bucureşti.
De asemenea, în 3 iunie, copii din corurile Cantus Mundi vor susţine un mini-concert pentru copiii pacienţi de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din Bucureşti. Evenimentele se desfăşoară în parteneriat cu Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), în cadrul programului „Madrigal pentru spitale”.
La Senatul României, de 1 Iunie, în intervalul orar 10:00 – 17:00, Cantus Mundi şi Corul Madrigal invită publicul la Senatul Copiilor, eveniment dedicat Zilei Internaţionale a Copilului, cu ateliere muzicale în aer liber, recitaluri corale, expoziţia de artă „Culorile minţii” cu lucrări realizate de copii şi adolescenţi, dar şi o selecţie de costume de scenă impresionante ale Corului Madrigal.
Repertoriile recitalurilor corurilor de copii fac parte din culegerea de cântece Ora Copiilor by Cantus Mundi, realizată de profesioniştii Corului Madrigal şi ai Programului Naţional Cantus Mundi. Anul acesta, culegerea a fost distribuită gratuit către corurile de copii din România şi Republica Moldova. Culegerea de cântece poate fi accesată AICI.
„De Ziua Internaţională a Copilului, aproape 18.000 de copii cântă împreună în România şi Republica Moldova, într-un fenomen care depăşeşte graniţele unui simplu eveniment. Ceea ce se întâmplă aici este o adevărată demonstraţie de solidaritate, educaţie şi speranţă. Prin fiecare cântec, creăm o comunitate în care fiecare copil să se simtă văzut, ascultat şi sprijinit, o lume în care vocea lui contează şi este primită cu iubire”, a declarat Leila Popovici, directorul Programului Naţional Cantus Mundi.
Maramureş este, şi în acest an, judeţul cu o participare record. Peste 2.100 de copii din 66 de coruri din program vor cânta la Baia Mare şi alte 8 localităţi pentru 1 Iunie. De asemenea, mai multe judeţe din ţară au anunţat recorduri locale: 1.300 copii la Galaţi, 1.100 la Brăila, 1.000 la Sibiu, 900 la Satu-Mare.
Şi de această dată, muzica este accesibilă copiilor cu deficienţe de auz, prin traducerea versurilor în limba semnelor române, realizată de partenerii de la Fundaţia CODA Farmecul Tăcerii. 2.000 de copii din grădiniţele şi şcolile pentru hipoacuzici vor sărbători Ziua Internaţională a Copilului alături de corurile Cantus Mundi.



