in ,

Ziua Forțelor Terestre/Ceremonii la monumentele eroilor, expoziții de armament, standuri de promovare a carierei militare

Ziua Forțelor Terestre va fi marcată joi prin ceremonii militare la monumentele închinate eroilor, competiții sportive și aplicativ-militare, dar și prin expoziții de armament.

În fiecare an, la 23 aprilie, se sărbătorește Ziua Forțelor Terestre, în aceeași zi în care este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință. Acesta este patronul spiritual și ocrotitorul militarilor din Forțele Terestre.

Statul Major al Forțelor Terestre va organiza, împreună cu autoritățile publice locale, ceremonii militare la monumentele închinate memoriei eroilor, programe și manifestări cultural-educative, competiții sportive și aplicativ-militare, expoziții de carte, concerte ale muzicilor militare, vizionări de filme documentare, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

În București, în Parcul ‘Carol I’, la Mormântul Ostașului Necunoscut, va avea loc o ceremonie militară și religioasă. În continuare, între orele 11:00 și 15:00 va fi prezentată o expoziție de armament, echipamente și tehnică militară. Vor fi și standuri de prezentare a ofertei educaționale și de promovare a carierei militare, precum și concerte de fanfară.

Sâmbătă și duminică, tot în Parcul ‘Carol I’, între orele 11:00 și 18:00, alături de expoziția de armament, echipamente și tehnică militară și standurile de prezentare a ofertei educaționale și de promovare a carierei militare, vizitatorii se vor putea bucura și de o expoziție cu tematică istorică, de tiroliană, spectacole susținute de formațiile artistice ale cercurilor militare din subordinea Statului Major al Forțelor Terestre, concerte de fanfară, DRILL TEAM și exerciții demonstrative.

Tot sâmbătă și duminică, la AFI Cotroceni, va fi organizată o expoziție de armament, echipamente și tehnică militară, alături de standuri de prezentare a ofertei educaționale și de promovare a carierei militare, exerciții demonstrative de scrimă, concert de fanfară și spectacole de muzică populară, rock și folk.

Duminică, între orele 19:00 și 20:00, în Parcul ‘Carol I’, va avea loc o lansare a unor parașutiști din Forțele Terestre Române, iar aeronave ale Aeroclubului României vor survola spațiul. Este programată și o retragere cu torțe pe itinerarul Parcul ‘Carol I’ – Palatul Parlamentului – Ministerul Apărării Naționale – Șos. Panduri – Palatul Cotroceni – Bd. General Paul Teodorescu – Drumul Taberei, sediul Statului Major al Forțelor Terestre.

Citeşte şi:

* 23 aprilie – Ziua Forțelor Terestre

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Argeș: Bărbat arestat după ce l-a bătut din nou pe cel care îl reclamase pentru agresiune

Apple riscă să fie limitată de propriul model de business, în era inteligenţei artificiale