Întotdeauna jocul popular și portul tradițional bănățean au fost nedespărțite, a declarat pentru AGERPRES Puiu Munteanu, maestru coregraf la Casa de Cultură ‘Traian Grosăvescu’ a Municipiului Lugoj, licențiat în pedagogie coregrafică la Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’, care conduce Ansamblul folcloric Lugojana de 50 de ani.
Jocurile populare specifice Banatului sunt ardeleana de doi, ardeleana de la rugi, ardeleana măzărica, bătuta, brâul bătrân, iar hora încheia jocul. Dar privirile celor care urmăresc horele nu se opresc doar la pași, ci și la frumusețea costumelor tradiționale.
De Ziua Iei, Puiu Munteanu, alături de Casa de Cultură Lugoj pregătesc evenimentul ‘Îmbracă o ie și vino alături de noi!’. Evenimentul va avea loc pe 24 iunie, de la ora 11:00, în Piața I.C. Drăgan din Lugoj, inclutând, între altele, o expoziție de costume naționale, ateliere creative, iar hora bănățeană îi va lega în joc pe toți participanții.
‘La acest eveniment amplu, dedicat Zilei Universale a Iei, așteptăm mai ales public tânăr, copii, dar nu numai, care să înțeleagă valoarea portului popular autentic, să fie cucerit de frumusețea lui, să-l aprecieze și să-l îmbrace cu mândrie și să ducă mai departe această tradiție. Este mesajul pe care noi li-l transmitem. Vom avea un atelier pe tema respectivă, în care li se va vorbi copiilor despre ie, despre tradiție, despre felul cum cusătura este specială, la noi în Banat, despre materialul folosit în diferite părți ale Banatului, portul de câmpie, cel din zona Lugojului și al Buziașului, care este diferit, deși vorbim despre spații geografice apropiate. Vor veni și trei femei din localități adiacente Lugojului, care vor da exemple de cusătură, pentru că foarte puțin se mai coase cu mâna, totul a trecut industrial, la mașină’, explică Puiu Munteanu.
Costumul popular la băieți și la fete era folosit ca bucurie de a purta noutate la sărbători mari, la rugă, la Paști, la Rusalii și avea două caractere, costumul de vară și de iarnă și este legat de jocurile care fac parte din perimetrul zonei, potrivit coregrafului.
Costumul pentru fată, până la măritiș, era de culoare deschisă, cu roșu și pieptănătura era cu codițe, iar la capăt erau prinse cu fundițe. Ele veneau cu noutatea la sărbători, cu noi forme geometrice și florale pe mâneci. În costumele femeilor măritate predominau nuanțele de ruginiu, arămiu-roșcat, vânăt (albastru), albul sau negru. Ca accesorii – fetele aveau ciupagul, poale, brâu, catrință sau opreg, opinci și obiale roșii vara sau albe iarna. După nuntă, femeile purtau pe cap batic de mătase vara, de lână iarna și aveau ia cusută.
Băieții au cămașă, brâu, laibăr, izmene și cizme.
‘În ansamblul nostru, avem fete care vin cu ii și costume vechi de 100 de ani, pe care le-au moștenit de la străbunici, de la bunicile lor și le-au păstrat în lada lor de zestră. Noi avem o colaborare foarte bună cu două doamne din zona Recaș și Lugoj, care se plâng că materialele de astăzi nu mai corespund calitativ pentru cusătura de ii. Dacă nu urmărim cine le face, cum le face, unde sunt făcute, din ce material sunt confecționate costumele populate, poale, catrințe, ajungem ca totul să se tranforme în kitsch. (…). În zona noastră, culoarea predominantă a cusăturilor este roșul, dar se regăsește foarte mult și albastrul și, bineînțeles, la fetele mai în vârstă, negrul’, punctează maestrul coregraf.
Puiu Munteanu subliniază că în această Zi a Iei, cel mai puternic obicei rămân Sânzienele: se iese în câmp, se culeg flori de Sânziene și în timp ce fiecare își face o coroniță din ele, se deapănă povești, întâmplări, iar la final se leagă suratele între ele. Acasă, coronița este aruncată peste acoperiș: dacă rămâne agățată, fata se va mărita în acel an, dacă nu, va arunca o nouă coroniță anul viitor.
Cu aceste tradiții, Ansamblul Lugojana a cucerit zeci de mii de inimi ale publicului de pe trei continente, din Europa, Africa și Asia.
Etnologul Muzeului Satului Bănățean, dr. Maria Mândroane, spune că noaptea din ajunul sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele se prind în horă între ele și aduc rodnicie pământului, sunt vesele și cântă, pentru că nu cunosc ce este dorul, iar cei care se apropie de ele și le vorbesc le tulbură, iar ele îi pocesc: le iau mințile, îi lasă cu suferințe fizice sau chiar mai rău decât atât.
‘Să nu uităm că este și solstițiului de vară, iar Sânzienele sunt îngeri de lumină. În cercul unde jucau ele, făceau iarba mai mănoasă. Dacă omul spurca locul, iarba se ardea și rămânea un cerc ars. Acel cerc simbolizează soarele. Iar ielele, Sânzienele, i se rugau astrului zilei, era o închinare la cer și la pământ și spuneau: ‘Soare drag, soare sfânt, vino între noi și de rodnicia pe pământ, dă rodnicia oamenilor’. Erau diafane, deasupra a tot ceea ce este pământul, erau deosebit de frumoase, îngeri de lumină. Fetele din sat se îmbrăcau în acea zi în cele mai frumoase costume popular, fiecare fiind unic era unic, identitar. În zorii zilei de Sânziene se trezeau devreme și mergeau cu picioarele prin rouă, pentru că roua din Sânziene este tămăduitoare. Uneori, această rouă era adunată și se spălau cu ea pe față. Apoi, culegeau flori de sânziene și făceau cununi pe care le așezau la porți. Dar până la împletitul cununiței, feciorii alergau după fete, fiecare băiat după aleasa inimii, care avea să-i fie și logodnică. Fetele se legau surori pe viață’, potrivit Mariei Mândroane.
Regretul muzeografei este că lumea de azi nu mai crede în zâne și în alte tradiții și obiceiuri ale satului bănățean, iar odată cu îmbătrânirea populației de la sate și depopularea acestora, tradițiile se sting treptat, pentru că nu mai știe nimeni să depene povești și obiceiuri.
