Ziua Imnului Național a fost marcată miercuri în țară prin ceremonii militare și religioase, alocuțiuni ale autorităților, momente artistice și defilări ale gărzilor de onoare. Cu prilejul manifestărilor, oficialii au evidențiat semnificația simbolului național și au transmis mesaje privind unitatea, responsabilitatea și respectul pentru valorile democratice.
*ARAD
La Arad, Ziua Imnului Național a fost marcată în Piața Catedralei printr-o ceremonie militară și religioasă, urmată de alocuțiuni ale oficialităților și defilarea gărzii de onoare.
Prefectul județului, Mihai Pașca, a afirmat că simbolurile naționale sunt uneori folosite pentru a legitima discursuri lipsite de conținut.
‘Din păcate, trăim vremuri în care simbolurile naționale sunt prea des folosite ca decor pentru discursuri goale de conținut sau chiar pentru a legitima oameni care lucrează împotriva acestei țări și acestui neam. Drapelul, imnul, istoria sunt invocate tot mai des, cu solemnitate sau chiar cu agresivitate, însă nu de puține ori în spatele acestor gesturi nu se regăsește onestitate față de cetățeni și binele comun. În realitate, patriotismul nu se măsoară în numărul de steaguri fluturate și nici în frecvența cu care se rostesc cuvinte precum țară sau popor’, a spus prefectul.
El consideră că ‘cea mai potrivită formă de respect pe care o putem arăta imnului nostru național ar fi să analizăm și să înțelegem mai bine mesajul acestuia’.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.
*BRAȘOV
La Brașov, orașul în care textul Imnului Național a fost pus pe note și interpretat pentru prima dată, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie militară în Piața Tricolorului.
Prefectul Mihai Cătălin Văsii a reamintit că, potrivit cercetărilor istorice, versurile lui Andrei Mureșanu au fost puse pe note de Gheorghe Ucenescu și au fost cântate pentru prima dată în grădina parohului Pitiș din Șchei.
‘De atunci, din 1848, ‘Deșteaptă-te, române!’ a răsunat atât în momente de cumpănă, cât și în clipe de bucurie. A fost interzis de regimul comunist, dar l-au cântat și brașovenii care au participat la revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987. Imnul nostru național este glasul istoriei noastre’, a spus prefectul.
Ziua Imnului Național este marcată la Brașov și printr-o expoziție dedicată poetului Andrei Mureșanu, la Casa Mureșenilor, precum și printr-un concert folcloric organizat la Centrul Cultural Reduta.
*BIHOR
La Oradea, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie militară organizată în Piața Mihai Viteazul, în cadrul căreia a fost transmis mesajul prefectului județului Bihor, Marcel Dragoș.

Foto: (C) EUGENIA PAŞCA/AGERPRES FOTO
Potrivit prefectului, simbolurile naționale reprezintă repere care unesc societatea dincolo de diferențele de opinii, generații sau regiuni.
‘Avem datoria de a transmite generațiilor tinere nu doar cunoașterea simbolurilor naționale, ci și înțelegerea profundă a semnificației lor. Tinerii trebuie să știe că libertatea, democrația și statul de drept nu sunt realități dobândite definitiv, ci valori care trebuie apărate și consolidate în fiecare zi. Fie ca acordurile Imnului Național să ne inspire mereu încredere, responsabilitate și solidaritate’, a transmis Marcel Dragoș.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.
Istoricul Mihai Drecin a declarat, pentru AGERPRES, că ‘Deșteaptă-te, române!’ trebuie să rămână imnul național al României, iar mesajul său ar trebui explicat generațiilor tinere în contextul istoriei predate ‘cât mai aproape de adevăr’.

Foto: (C) EUGENIA PAŞCA/AGERPRES
‘Ziua Imnului Național este un moment festiv, important pentru națiunea noastră. E bine că se cultivă dragostea pentru Imnul Național, pentru drapelul național. Și pe fondul europenismului nostru și a globalismului, nu trebuie să scăpăm din vedere și ideea națională. Eu cred că trebuie să rămână acest imn național, trebuie să rămână, dar trebuie explicat generației tinere în contextul istoriei țării cât mai aproape de adevăr. Deoarece istoria scrisă se schimbă și în funcție de regimul politic. Dar, totuși, trebuie să rămână esența istoriei noastre. Ideea asta de luptă pentru suveranitate, independență națională, nu sunt cuvinte gratuite’, a declarat Mihai Drecin.
*CLUJ
La Cluj-Napoca, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie organizată pe platoul din fața Centrului de Cultură Urbană Casino, în prezența oficialităților locale și a militarilor Diviziei 4 Infanterie ‘Gemina’.
Prefectul Maria Forna a afirmat că fiecare vers al imnului amintește că responsabilitatea pentru viitorul țării revine tuturor cetățenilor.
‘Fiecare vers al imnului ne reamintește că responsabilitatea pentru viitorul țării ne aparține tuturor. Imnul Național ne cheamă să fim uniți, să ne respectăm trecutul și să privim cu încredere spre viitor’, a declarat prefectul.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a apreciat că imnul reprezintă un îndemn la responsabilitate și unitate.
‘Dincolo de lucrurile care ne diferențiază, avem în viața noastră simboluri care ne aduc pe toți împreună și trebuie să învățăm din această lecție a imnului național cât mai mult cu putință. (…) ‘Deșteaptă-te, române!’ nu este neapărat o chemare la război, este un îndemn la trezire națională, la conștiința națională care trebuie să fie vie. Trebuie să fim treji în fața provocărilor prezentului, trebuie să fim responsabili cu libertatea noastră și trebuie să fim uniți în fața viitorului pe care îl avem’, a spus Emil Boc.
*COVASNA
La Sfântu Gheorghe, Ziua Imnului Național al României a fost marcată printr-o ceremonie organizată de Prefectura Covasna și Garnizoana Militară în fața Grupului Statuar ‘Mihai Viteazul’.
Prefectul Raduly Istvan a subliniat că Imnul Național reprezintă mai mult decât un simbol oficial al statului român, fiind un îndemn la responsabilitate, solidaritate și implicare civică.
‘Deșteaptă-te, române! nu este doar un cântec ceremonial. Este un îndemn la responsabilitate, la solidaritate și la implicare. Fiecare generație este chemată să dea un sens nou acestor versuri, prin felul în care își respectă semenii, își îndeplinește datoria și contribuie la binele comunității’, a declarat prefectul.
Acesta a evidențiat și caracterul multicultural al județului, arătând că românii, maghiarii și celelalte etnii pot împărtăși aceleași valori fundamentale, precum respectul față de lege, demnitatea umană și instituțiile statului.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.
* DÂMBOVIȚA
La Târgoviște, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie la care au participat oficialități, reprezentanți ai instituțiilor publice și localnici.
Prefectul Marius Calomfirescu a afirmat că patriotismul se exprimă prin responsabilitate și implicare în viața comunității.
‘Imnul național ne amintește că patriotismul se exprimă nu doar prin cuvinte rostite în zile de sărbătoare, ci și prin respectul față de lege, responsabilitatea cu care ne îndeplinim datoria și implicarea în viața comunității. La mulți ani, imnului național al României! Să îl cinstim întotdeauna cu respect, recunoștință și mândrie’, a transmis prefectul.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a apreciat că imnul este ‘glasul istoriei, al curajului și al speranței unui popor care nu a încetat niciodată să creadă în România’.
*HARGHITA
La Miercurea-Ciuc, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-un ceremonial militar și religios organizat la Monumentul Ostașului Român Necunoscut.
Subprefectul Burjan Bogdan Sebastian a vorbit despre rolul imnului în consolidarea coeziunii naționale.
‘Deșteaptă-te, române! este un catalizator al coeziunii naționale, iar prin spiritul mobilizator și energia transmisă, Imnul reprezintă chintesența eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale țării noastre, de a construi un stat puternic și prosper în Europa și în lume’, a spus acesta.
La rândul său, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte ‘General Virgil Bădulescu’, generalul de brigadă Cristian-Tiberiu Cristescu, a evidențiat valorile transmise de imn.
‘Imnul Național are 11 strofe, legislativ se interpretează doar patru. (…) Toate aceste mesaje nu fac altceva decât să adune la un loc valorile pe care noi, ca neam și ca popor, trebuie să le avem pentru a fi popor și nu populație’, a declarat generalul.
Ceremonia s-a încheiat cu intonarea Imnului Național și defilarea Gărzii de Onoare.
*OLT
La Slatina, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie organizată pe platoul din fața Prefecturii Olt, în prezența autorităților locale și a reprezentanților instituțiilor publice.
Prefectul Ștefan Nicolae a afirmat că ”Deșteaptă-te, române!’ nu este doar o compoziție muzicală, ci o mărturie vie a conștiinței noastre naționale – un apel la unitate, demnitate și curaj’.
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a apreciat că versurile imnului reprezintă, în prezent, un îndemn la responsabilitate și la construirea unui viitor mai bun.
‘Imnul României, alături de drapel, este un simbol care ar trebui să ne reamintească, pe de o parte, toate sacrificiile care au fost făcute pentru ca România să fie astăzi ce este și, pe de altă parte, să ne responsabilizeze cu privire la ce fel de Românie le lăsăm copiilor noștri. (…) Din fericire, astăzi, ‘Deșteaptă-te, române!’ nu ne mai cheamă la luptă, dar ne cheamă la a construi, la a transmite mai departe o Românie bună și sănătoasă copiilor noștri’, a declarat Mario De Mezzo.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare și a muzicii militare.
*SÃLAJ
La Zalău, Ziua Imnului Național al României a fost marcată printr-o ceremonie militară și religioasă organizată pe Platoul Central, în cadrul căreia prefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, și Episcopul Sălajului, Benedict, au vorbit despre valorile de libertate, demnitate și responsabilitate.
Episcopul Benedict a arătat că îndemnul ‘Deșteaptă-te, române!’ reprezintă nu doar o chemare la trezirea socială, ci și una spirituală.
‘Mai este și o istorie a viitorului, paradoxal, pe care putem noi să o determinăm tocmai prin valorile pe care le proclamăm astăzi în mod solemn. Și anume libertate, demnitate, dar mai ales responsabilitate. (…) Apelul nostru vine tocmai în acest sens, de a ne exersa nu doar libertatea noastră, ci mai ales responsabilitatea noastră’, a afirmat episcopul.
La rândul său, prefectul Claudiu Bîrsan a apreciat că imnul național rămâne un simbol al identității și al valorilor românești.
‘Imnul nostru național devine un psalm al credinței în originile noastre, un psalm al credinței în istoria noastră (…). Este un psalm al încrederii că putem, și pentru viitor, să ne arătăm demni de istoria noastră, de valorile libertății, demnității și responsabilității’, a declarat prefectul.
Ceremonia s-a încheiat cu interpretarea Imnului Național și defilarea militarilor.
*VÂLCEA
La Râmnicu Vâlcea, împlinirea a 178 de ani de la prima intonare oficială a Imnului Național ‘Deșteaptă-te, române!’ a fost marcată printr-o ședință festivă a Consiliului Local, urmată de o paradă spre Parcul Zăvoi și o ceremonie militară și religioasă.
Primarul municipiului, Mircia Gutău, a făcut apel la unitate și la păstrarea valorilor care au stat la baza formării statului român.
‘Un moment precum cel pe care îl marcăm astăzi nu e doar un prilej de mândrie pentru istoria făurită în aceste locuri de înaintașii noștri. Ci este și o oglindă care, ținută în fața noastră, ne arată – uneori cu o necesară cruzime – cât de mult ne-am schimbat în rău față de acele vremuri. De aceea, astfel de momente au o valoare de medicament – amar, dar și vindecător: ne aduc aminte cum am fost și ce am reușit să facem, dar ne și învață că putem fi mai buni unii cu alții, mai înțelegători, mai dispuși să acceptăm puncte de vedere diferite și să conlucrăm pentru scopuri aflate deasupra intereselor personale sau de grup’, a declarat Mircia Gutău.
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a evidențiat rolul județului în momente importante ale istoriei naționale.
”Deșteaptă-te, române!’ nu este azi doar imn. ‘Deșteaptă-te, române!’ este astăzi un apel, un apel pus în sufletele românilor de-a lungul timpului de Dumnezeu. (…) Vremea acum în țară trebuie să fie a unității, a oamenilor buni, a inspirației pentru viitor pe care trebuie să o găsească cei din fruntea țării, dar și talpa țării, care însă trebuie să fie ascultată’, a afirmat Rădulescu.
Manifestările s-au încheiat în Parcul Zăvoi, locul în care imnul a fost intonat oficial pentru prima dată, printr-o ceremonie militară și religioasă.


