in ,

Ziua Imnului Național/Miruță: ‘Deșteaptă-te, române!’ nu vorbește doar despre trecut, ci și despre datoria față de viitor

Ziua Imnului Național/Miruță: ‘Deșteaptă-te, române!’ nu vorbește doar despre trecut, ci și despre datoria față de viitor

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a transmis miercuri un mesaj de Ziua Imnului Național, subliniind că ‘Deșteaptă-te, române!’ ‘nu vorbește doar despre trecutul nostru, ci și despre datoria pe care o avem față de viitor’.

‘Trăim vremuri în care dezbaterea este adesea înlocuită de conflict, iar zgomotul de fond acoperă faptele și argumentele. Cu toate acestea, dincolo de opiniile noastre despre politică, economie, administrație sau sport, rămân repere care ne definesc pe toți ca națiune: tricolorul, imnul și dragostea pentru România. Astăzi, de Ziua Imnului Național, vă mărturisesc că de fiecare dată când răsună ‘Deșteaptă-te, române!’ simt aceeași emoție și aceeași responsabilitate. Pentru că imnul nu vorbește doar despre trecutul nostru, ci și despre datoria pe care o avem față de viitor. Fiecare generație este chemată să își facă partea pentru ca România să fie mai puternică, mai dreaptă și mai respectată. Iar libertatea, demnitatea și unitatea nu sunt valori pe care le moștenim definitiv; ele trebuie apărate și întărite în fiecare zi, prin faptele fiecăruia dintre noi. Astăzi nu sărbătorim doar un simbol al statului român. Sărbătorim convingerea că, atunci când punem binele României mai presus de orice diferență dintre noi, suntem mai puternici împreună. La mulți ani Imnului Național al României! La mulți ani tuturor românilor!’, a scris Radu Miruță, pe pagina sa de Facebook.

Ziua Imnului Național al României – ‘Deșteaptă-te române!’, simbol al unității Revoluției Române de la 1848 – este sărbătorită, anual, pe 29 iulie, dată la care, în anul 1848, a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Versurile Imnului Național aparțin lui Andrei Mureșanu, iar muzica a fost compusă de Anton Pann.

După Revoluția din decembrie 1989, ”Deșteaptă-te române!” a fost ales imn național al României, fiind consacrat prin Constituția din 1991.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Arad: Zece operații și sute de consultații au fost amânate la Spitalul Județean, în prima zi de grevă

Arad: Zece operații și sute de consultații au fost amânate la Spitalul Județean, în prima zi de grevă

Tenis: Venus Williams, învinsă în primul tur la Washington (WTA)

Tenis: Venus Williams, învinsă în primul tur la Washington (WTA)