Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, duminică, un mesaj de 10 Mai – Ziua Independenței Naționale a României, în care reamintește momentul de la 1877 și provocările pe care România le are în prezent.
‘Este data la care România a făcut un pas decisiv: și-a asumat, fără echivoc, statutul de stat independent. În 1877, prin curajul și viziunea unor lideri precum Mihail Kogălniceanu și Carol I, România și-a proclamat independența și a demonstrat, pe câmpul de luptă, că libertatea se câștigă și se apără. Atunci au fost puse bazele unui stat modern și funcțional’, se arată în mesajul lui Bolojan publicat pe Facebook.
În prezent, spune el, provocarea este o funcționare mai bună a instituțiilor și a administrației, eficientă și corectă pentru toți cetățenii săi.
‘România are nevoie de reforme profunde în administrație, economie și servicii publice. Independența câștigată atunci ne obligă astăzi la responsabilitate și la continuarea modernizării statului, prin instituții solide, reducerea risipei și recâștigarea încrederii cetățenilor. Așa cum prima generație de lideri ai României moderne a schimbat destinul țării, și noi avem datoria să ducem România mai departe, prin muncă, seriozitate și decizii corecte. Dumnezeu să aibă în pază țara noastră! La mulți ani, România!’, adăugă șeful Executivului.


