Ziua Mondială a Siguranţei Pacienţilor – 17 septembrie; spitale, clădiri emblematice, monumente, fântâni – iluminate în portocaliu

Fântânile urbane din Piaţa Unirii, clădiri emblematice, monumente şi instituţii publice din Bucureşti şi din ţară, precum şi spitale vor fi iluminate în portocaliu marţi seara cu prilejul Zilei Mondiale a Siguranţei Pacienţilor, 17 septembrie.

Portocaliu este culoarea desemnată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca simbol al acestei zile. Tema din acest an a evenimentului este „Îmbunătăţirea diagnosticului pentru siguranţa pacienţilor”, sloganul fiind „Un diagnostic corect înseamnă siguranţă!”.

„Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), în parteneriat cu Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), marchează şi în acest an, în 17 septembrie, Ziua Mondială a Siguranţei Pacientului prin iluminarea unor edificii emblematice”, informează un comunicat de presă al ANMCS remis luni AGERPRES.

Conform OMS, erorile de diagnostic reprezintă până la 16% din prejudiciile evitabile suferite de pacienţi, se menţionează în comunicat.

Totodată, ANMCS va organiza marţi, în Amfiteatrul Spitalului Clinic Colţea, o manifestare în parteneriat cu Academia de Ştiinţe Medicale, Consiliul Naţional al Siguranţei Pacientului, Colegiul Medicilor România şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pentru a ajunge la un diagnostic, pacienţii şi echipele lor de îngrijire a sănătăţii trebuie să lucreze împreună. „Aceasta implică discuţii cu pacientul, examinare, testare şi revizuire a rezultatelor înainte de a ajunge la diagnosticul şi tratamentul final. Erorile pot apărea în orice stadiu şi pot avea consecinţe semnificative. Diagnosticul întârziat, incorect sau ratat poate prelungi boala şi uneori poate provoca dizabilitate sau chiar deces”, se explică în comunicatul citat. AGERPRES/(AS – autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)

Sursa: www.agerpres.ro

Cluj: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă primeşte 5,8 milioane de lei pentru digitalizare

Fermierii trebuie să semneze cererile de plată până la sfârşitul acestei luni