Chișinău – Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Președintele Nicușor Dan, care se află joi la Chișinău, a asistat, alături de președinta Maia Sandu, la parada militară organizată cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova.
Pe scena special amenajată în Piața Adunării Naționale din Chișinău s-au aflat și prim-ministrul Republicii Moldova, Vasile Tofan, dar și președintele Parlamentului moldovean Igor Grosu.
La paradă au defilat peste 2.000 de militari, angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informații și Securitate, Ministerului Justiției, Serviciului de Protecție și Pază, cărora li s-au alăturat 150 de veterani din Republica Moldova.

De asemenea, în Piața Adunării Naționale din Chișinău au defilat și trupe port-drapel formate din militari din România, Ucraina, Italia, Franța, Germania, Cehia, SUA, Lituania și Polonia.
După parada militară, în Piața Adunării Naționale din Chișinău, are loc un concert.
Pe 27 august, Republica Moldova celebrează 35 de ani de la proclamarea independenței, evenimentele organizate în acest an fiind derulate sub genericul ‘Independența ne unește’.
Citește și:
Nicușor Dan: Integrarea europeană, securitatea energetică și amenințările hibride, printre temele discutate cu Maia Sandu
Nicușor Dan, la Chișinău; a fost primit de Maia Sandu la Palatul Prezidențial
Nicușor Dan: Cahul – un reper important al identității, culturii și spiritului românesc din Republica Moldova


