Zverev susține că Djokovic poate redeveni o amenințare serioasă pe teren

Djokovic împlineşte 38 de ani cu trei zile înainte de Roland Garros, care începe pe 25 mai, iar pentru câştigătorul a 24 de titluri de Mare Şlem pregătirile au fost departe de a fi ideale, el fiind învins încă de la la primele sale meciuri la turneele ATP Masters 1.000 de la Monte Carlo şi Madrid luna trecută, potrivit Agerpres.

După ce a declarat forfait pentru turneul ATP Masters 1.000 de la Roma fără să ofere un motiv, Djokovic va face o ultimă încercare de a-şi reintra în ritm la turneul de la Geneva de săptămâna viitoare, după ce a acceptat un wild card, iar Zverev a avertizat că trebuie ţinut cont de prietenul său.

„Poate că nu a jucat la standardul său sau pe gustul său, dar cine o face uneori? Dacă eşti un jucător de top şi nu câştigi turneul, întotdeauna mergi acasă puţin supărat”, a declarat Zverev reporterilor la Roma.

„Cred că, odată ce îşi găseşte jocul, rămâne unul dintre cei mai periculoşi jucători din lume”, a spus germanul.

Numărul şase mondial, Djokovic, care urmăreşte al 100-lea titlu la în circuit, nu a reuşit să mai fie dominator după ce a câştigat trei din cele patru turnee de Mare Şlem în 2023.

Totuşi, sârbul a ridicat nivelul tenisului său la Jocurile Olimpice de la Paris de anul trecut, cucerind medalia de aur după ce l-a învins în finala de la Roland Garros pe Carlos Alcaraz, câştigător a patru titluri de Grand Slam.

„Nu există nicio îndoială în privinţa capacităţii sale. Mai degrabă e vorba dacă mai vrea s-o pună în valoare. Asta e o întrebare pentru el. Talentul lui în materie de tenis este deasupra tuturor celorlaţi”, a spus Zverev, care s-a calificat în acest an în finala de Australian Open după ce Djokovic, accidentat, a abandonat în timpul meciului ce l-a opus germanului.

Zverev, favorit numărul 2 la Roma, a trecut duminică, 6-4, 6-0, de lituanianul Vilius Gaubas, venit din calificări, şi îl va întâlni în runda a treia pe francezul Arthur Fils.

VfB Stuttgart, încrezătoare că îl va avea pe Stiller în finala Cupei Germaniei

Şedinţă solemnă a Parlamentului, pe 20 mai, pentru marcarea Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel