JO de iarnă: Rusoaica Nepryaeva, descalificată din proba feminină de schi fond 50 km pentru că a luat din greşeală schiurile altei concurente

Rusoaica Dariya Nepryaeva a fost descalificată duminică din cursa feminină de schi fond clasic de 50 km, după ce a luat din greşeală schiurile unei alte concurente în timpul schimbării echipamentului la jumătatea cursei, relatează Reuters.

Nepryaeva, care concura ca sportivă neutră, a luat din greşeală schiurile sportivei germane Katharina Hennig Dotzler.

Ea a continuat să schieze, dar a fost descalificată din cursa care a fost câştigată cu uşurinţă de suedeza Ebba Andersson.

Hennig Dotzler, care a terminat pe locul nouă, a declarat că schiurile de rezervă pe care a trebuit să le folosească erau mai lente decât cele pe care ar fi concurat, dar problema mai mare era o bucată de plastic ataşată la partea inferioară, pe care a trebuit să o îndepărteze în timpul unei opriri pentru hrană.

„Nu era cea mai rapidă. În această dimineaţă am testat patru perechi de schiuri, iar aceasta era probabil a treia sau a patra. Este o diferenţă, dar astfel de lucruri se întâmplă în sport”, a spus ea.

Nepryaeva, în vârstă de 23 de ani, şi-a cerut scuze pentru incident şi a returnat schiurile.

Comitetul Internaţional Olimpic a interzis sportivilor ruşi şi belaruşi să participe la Jocurile Olimpice după invazia Moscovei în Ucraina în februarie 2022.

Unora dintre ruşi şi belaruşi li s-a permis să concureze la Milano Cortina ca sportivi neutri individuali, fără steag naţional sau imn.

Premier League: Cu Drăguşin titular, Tottenham a cedat cu 1-4, acasă, în meciul cu Arsenal

Ministrul Sănătăţii a convocat o celulă de criză, cu principalele spitale de urgenţă din Bucureşti, în cazul aeronavei care urmează să revină pe Aeroportul Otopeni