Fotbal: Președintele CCA, Kyros Vassaras, s-a întâlnit cu antrenori și jucători din Superligă

Președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Kyros Vassaras, a avut, marți, o întâlnire cu antrenori, jucători și alți reprezentanți ai cluburilor din Superliga de fotbal în cadrul căreia a clarificat anumite aspecte de aplicare a sistemului VAR, aducând totodată la cunoștința celor prezenți și noile reglementări din arbitraj.

‘Comisia Centrală a Arbitrilor adresează mulțumiri tuturor cluburilor din Superliga pentru prezența la întâlnirea desfășurată marți, 10 martie, la sediul Federației Române de Fotbal, cu președintele Kyros Vassaras. Reprezentanți ai tuturor echipelor din primul eșalon au luat parte la discuțiile organizate de CCA, într-un cadru deschis și constructiv. În cadrul întrevederii, care a durat aproximativ trei ore, s-au clarificat aspecte legate de modul de funcționare și aplicare al sistemului VAR, au fost prezentate noile reglementări din domeniul arbitrajului, iar participanții au analizat împreună faze de joc și deciziile adoptate în baza acestora’, informează Federația Română de Fotbal pe site-ul său oficial.

La întâlnire au participat reprezentanți ai 13 cluburi din Superligă după cum urmează: CFR Cluj – Daniel Pancu, Mario Camora; Dinamo – Zeljko Kopic, Cătălin Cîrjan, Andrei Nicolescu; Farul Constanța – Cristian Sava; FC Argeș – Marius Șuler, Marius Briceag; FK Csikszereda – Laszlo Albu, Attila Csuros; Metaloglobus – Lucian Cazan, Florin Bratu; Oțelul Galați – Ionuț Neagu; Petrolul – Eugen Neagoe, Paul Papp; Rapid – Costel Gâlcă; ”U” Cluj – Alexandru Chipciu; Universitatea Craiova – Ovidiu Costeșin, Mario Felgueiras; Unirea Slobozia – Claudiu Niculescu, Constantin Toma; UTA – Adrian Mihalcea.

La întâlnire au participat de asemenea și membri ai staffurilor echipelor naționale ale României: Ionel Gane, Costin Curelea, Adrian Iencsi și Răzvan Stanca.

Președintele CCA, Kyros Vassaras, a declarat că astfel de întâlniri sunt importante pentru a crește nivelul de înțelegere între arbitri, jucători și antrenori.

‘Am dorit să avem un dialog deschis și constructiv despre arbitraj și despre modul în care sunt aplicate Legile Jocului. Consider că astfel de întâlniri sunt foarte importante pentru a crește nivelul de înțelegere între arbitri, jucători și antrenori. Transparența și comunicarea contribuie la o mai bună interpretare a fazelor de joc și la reducerea tensiunilor care pot apărea în timpul competițiilor’, a spus Vassaras.

Kyros Vassaras intenționează să organizeze un eveniment similar și cu reprezentanți ai suporterilor echipelor din primul eșalon, în vederea continuării dialogului și a creșterii gradului de transparență în arbitraj. Astfel de întâlniri urmează a fi organizate înainte de startul fiecărui sezon.
AGERPRES (AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)

DISB2026/Dimian: La Ministerul Educației lucrăm la un ghid pentru aplicarea inteligenței artificiale în educație și cercetare

Fotbal: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală