Cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026 are loc, vineri, în prezența Roxanei Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene (CE).
La evenimentul organizat de Confederația Patronală Concordia, sunt așteptați, de asemenea, prim-ministrul Luca Niculescu, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare – acesta din urmă fiind anunțat la un panel de dezbateri privind finanțele, precum și consilierul prezidențial pentru politici economice și sociale, Radu Burnete – care va transmite un mesaj în deschiderea summitului.
Potrivit organizatorilor, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026, lideri din mediul de afaceri, decidenți politici, autorități de reglementare și supraveghere și parteneri europeni discută cum își transformă România atuurile (poziția geostrategică, resursele energetice și agricole, industria IT), în investiții, exporturi și locuri de muncă bine plătite.


