in ,

IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter

IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități.

‘În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, vineri se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic’, informează Biroul de presă al IGPR.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală, înșelăciune, spălare de bani, fraudă informatică, delapidare, punere în circulație de produse contrafăcute, abuz în serviciu, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, contrabandă calificată și eliminarea, deținerea, păstrarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate.

Sunt investigate fapte privind tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințarea, violarea de domiciliu, furt calificat, proxenetism, tăinuire, tăiere ilegală de material lemnos, furt de arbori, camătă, abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor, incendierea oricărui tip de deșeu și/sau substanță sau obiect, lovirea sau alte violențe, portul sau folosirea de obiecte periculoase, respectiv executarea și folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.

‘Polițiștii și procurorii urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal’, arată sursa citată.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028

SUA: Secretarul de stat Marco Rubio dezminte că ar vrea să părăsească administrația Trump în vederea prezidențialelor din 2028

A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu

A doua ediție a Concordia Summit 2026, vineri, în prezența vicepreședintelui executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu