Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a evidențiat, marți, după întâlnirea cu președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, aflat în vizită la București împreună cu o delegație parlamentară și diplomatică, că sprijinul pentru Republica Moldova și Ucraina reprezintă ‘o constantă’ a statului român.
Potrivit unui comunicat al Senatului, Mircea Abrudean a reafirmat sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova și a subliniat nivelul ‘excelent’ al dialogului politic și al cooperării bilaterale la nivel guvernamental și parlamentar, precum și ‘importanța consolidării coordonării între instituțiile celor două state într-un context regional complex’.
‘Sprijinul României pentru Republica Moldova și Ucraina reprezintă o constantă a statului român. Aceasta este direcția strategică a României’, a afirmat Mircea Abrudean, citat în comunicat.
Președintele Igor Grosu a transmis un mesaj de susținere și solidaritate față de România.
‘Așa cum voi aveți nevoie de un Chișinău predictibil, așa avem și noi nevoie de o Românie predictibilă’, a punctat Igor Grosu.
La întrevedere a fost prezent și ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Mîțu, iar din partea română senatorii Mihai Coteț, Cristian Niculescu -Țâgârlaș și Lucian Rusu și ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu.


