Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu.
Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile de abuz în serviciu, complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu și contrabandă.
‘Astăzi, 4 noiembrie, în cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și cei ai Biroului de Investigații Criminale desfășoară nouă percheziții domiciliare la locuințele unor persoane fizice, sediul a două societăți comerciale și sediul unei instituții publice’, a transmis Delia Nenișcu.


